Ionuț Negoiță, finanțatorul lui Dinamo, ar fi semnat un precontract de vânzare cu un grup de investitori din Marea Britanie.
Dacă se va trece cu bine de auditul financiar, clubul bucureștean va avea patroni noi, informează GSP. Potrivit sursei citate, afacerea se face în spatele ușilor închise.
Ionuț Negoiță ar fi semnat deja un precontract pentru cedarea clubului în schimbul a 5 milioane €. Cumpărătorul este un grup de investiții care are sediul central în Marea Britanie.
Cele două părți au semnat un contract de tip "non-disclosure agreement", ceea ce obligă atât cumpărătorul, cât și vânzătorul să facă schimb de informații, acte și tot ce implică tranzacția fără implicarea vreunui terț.
În acest moment, contractul îl obligă pe Negoiță să negocieze doar cu grupul cu care a semnat precontractul până se va ajunge la o finalitate.
[citeste si]
Acest lucru a fost făcut pentru ca finanțatorul să nu se poată folosi de aceste negocieri pentru a crește cota clubului și a încerca vânzarea în altă parte. Cu alte cuvinte, nimeni nu are voie să dea detalii despre afacere.
Datorii la Badea
În acest moment, Ionuț Negoiță are acțiunile de la Dinamo sub sechestru asigurator decis de Tribunalul București pentru datoria de 2.000.000 € pe care acesta o are la Nicolae Badea încă din martie 2013, când șeful de la RIN a devenit acționar majoritar. Pentru ca vânzarea să se facă, Badea trebuie să-și dea acordul.
Cel mai probabil, Negoiță va semna ca o parte din banii primiți în urma vânzării să fie virați direct în conturile patronului Computerland pentru a obține OK-ul acestuia, mai informează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu