Fostul premier Sorin Grindeanu a spus, vineri, 7 iulie, într-un interviu acordat DC News, că Liviu Dragnea a încercat să-şi „arate muşchii în faţa celor care poate că nu-l bagă în seamă”.
De asemenea, în cadrul aceluiaşi interviu, Sorin Grindeanu a spus că a discutat cu Liviu Dragnea şi în dimineaţă moţiunii de cenzură.
„Am avut şi în dimineaţă moţiunii de cenzură discuţii cu Liviu Dragnea. Fiecare şi-a păstrat punctul de vedere", a declarat fostul premier.
Întrebat ce i-a reproşat Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu a spus: „Eu sunt extrem de sincer. Să ştiţi că nu ştiu. Trebuie să-l întrebaţi pe Liviu Dragnea. A scos acea evaluare ca şi suport pentru retragerea sprijinului politic".
„I-am spus că fac acest lucru (n.r. demisia din funcţia de premier al României) dacă ne asumăm amândoi. Înseamnă că şi tu ai greşit, hai să ne asumăm amândoi. Şi a refuzat", a mai spus Grindeanu.
„Din punctul meu de vedere, Liviu Dragnea încearcă sau a încercat prin această mişcare (n.r moţiunea de cenzură) să-şi arate muşchii în faţa celor care poate că nu-l bagă în seamă. (...) Impresia mea a fost că tot timpul s-a încercat să se arate următoarea imaginea: eu sunt Parlamentul, eu sunt Guvernul, eu sunt partidul. Eu, pe persoană fizică, Liviu Dragnea", a punctat, în cadrul interviului, Sorin Grindeanu.
[citeste si]
Răspunsul complet poate fi ascultat în filmarea de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu