Dieta cu fructe de pădure

Fructe de pădure
Fructe de pădure

Vrei să scapi de 2-3 kilograme într-o săptămână? Dieta cu fructe de pădure ar putea fi soluția de care ai nevoie. 

Dieta cu fructe de pădure este ideală dacă îți plac zmeura, căpșunii, coacăzele, murele, fragii, afinele. Avantajele sunt numeroase. Au puține calorii, dar abundă în vitamine și minerale care îți conferă energie și bună dispoziție. Sunt savuroase, aromate și pot fi consumate într-o variate de combinații de care nu te plictisești.

Fructele de pădure sunt campioane la cantitatea de fibre alimentare, facilitând tranzitul intestinal. În plus, sunt adevărate „bombe” de antioxidanți, predominând vitaminele C și A, polifenoli, cu rol în prevenirea infecțiilor și a bolilor de inimă. De asemenea, flavonoizii care se găsesc în aceste fructe împiedică formarea mutațiilor cancerigene în organism.

Scad glicemia

În ceea ce privește slăbirea, fructele de pădure sunt aliați de nădejde datorită conținutului scăzut de calorii, în jur de 50 de kcal/100 g. Chiar dacă au puține calorii, micile fructe surprind prin senzația rapidă de sățietate, pe care o mențin mai mult timp.

Afinele, murele, coacăzele, cătina au proprietăți hipoglicemiante, ținând sub control producția de insulină. Se știe că insulina intervine în procesul de îngrășare, prin acutizarea senzației de foame și stocarea zaharurilor sub formă de grăsimi.

Cura cu fructe de pădure vine în ajutorul celor care au nevoie de un proces de detoxifiere și reglarea tranzitului intestinal. 

Cum se ține dieta

Dieta cu fructe de pădure poate fi ținută după o perioadă de excese alimentare. Regimul durează doar o săptămână. În primele 3 zile, micul dejun și prânzul vor cuprinde alimente ușoare (lactate, brânzeturi cu conținut redus de grăsimi, legume, carne slabă), iar gustările dintre mese vor fi alcătuite din fructe de pădure (salate de fructe, smoothie, sorbet, suc, compot fără zahăr). La cină vor fi incluse din nou fructe de pădure, cu iaurt sau brânză de vaci. În a patra zi se vor consuma doar fructe de pădure. Apoi în zilele următoare se va repeta modul de alimentație de la începutul curei. Sunt de evitat alcoolul, cafeaua, zahărul alb, produsele pe bază de făină și grăsimi.

Atenție!

Dieta cu fructe de pădure poate fi ținută doar pe termen scurt, altfel devine dezechilibrată, putând conduce la carențe alimentare și sentimente de frustrare. Rezultatele obținute trebuie menținute printr-o dietă echilibrată, pentru a preveni apariția efectului yo-yo. 

Persoanele cu teren alergic ar trebui să evite consumul fructelor de pădure, deoarece conțin semințe (achene) cu potențial alergen foarte crescut. Și cei care suferă de sindromul colonului iritabil ar trebui să se abțină de la fructe de pădure din cauza unui posibil efect iritant asupra intestinului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel