€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

Dialog tensionat între Cornelia Naum, mama lui Victor Ponta, și actorul Florin Zamfirescu

florin_zamfirescu_17733700
 

Cornelia Naum, mama lui Victor Ponta și Florin Zamfirescu au fost protagoniștii unui schimb de replici tensionat, vineri seară, după ce cunoscutul actor a vorbit despre actualul premier.

Iată dialogul dintre Cornelia Naum și Florin Zamfirescu, de la Realitatea Tv:

Cornelia Naum: Vreau să îl întreb pe domnul Zamfirescu, care tocmai a afirmat că ați văzut niște filme în care apar și eu și fac niște afirmații legate de viața fiului meu și vreau să știu unde ați înțeles dumneavoastră că a fost membru al PDL, ați pronunțat foarte răspicat, ați lăsat să se înțeleagă că e vorba de Partidul Democrat Liberal.

Florin Zamfirescu: Nu, nu, PNL, doamnă.

Cornelia Naum: Nu, a pronunțat foarte clar și pronunțat domnul Zamfirescu.

Florin Zamfirescu: S-a auzit așa, poate, îmi cer scuze. Retractez: PNL.

Cornelia Naum: Mă bucur dacă vă cereți scuze.

Florin Zamfirescu: Așa s-a înțeles poate.

Cornelia Naum: Nu s-a înțeles. Am o vârstă la care pot fi acuzată că nu mai aud, nu mai văd, nu mai înțeleg, dar, totuși, a pronunțat clar PDL.

Florin Zamfirescu: Bine, dacă a fost așa, îmi cer scuze. Am vrut să zic PNL. Doamne Naum, noi am fost vecini, stăteam în Dinicu Golescu 35.

Vezi și: Dana Grecu, întâlnire în culise cu mama lui Ponta. Ce și-au zis

 

Cornelia Naum: Neesențial, pentru că nu am fost niciodată o persoană publică. Acum s-a întâmplat și am acceptat să mă prezint eu și fiul meu și familia mea în fața opiniei publice, vorbind cu o sinceritate care poate, uneori, a fost chiar exagerată și am afrimat că în 1990, Victor s-a înscris în PNL, dar nu a activat.

Florin Zamfirescu: Și i-ați mai spus dumneavoastră: \"bine, măi, Victore, tocmai cu aștia care ne-au bătut, ne-au alungat atunci te aliezi tu?\". Adică vorbeați de pesediști, de Iliescu.

Cornelia Naum: Exact, așa am afirmat și nu retrag. Eu am spus la de la bun început că el a avut o stea, o menire. De mic copil, nu neapărat pentru țară. Tot ce se întâmplă astăzi este o surpriză și pentru mine. Dar dacă steaua lui era să conducă în politică, în PSD i s-a oferit șansa de a intra în politică, și acolo a arătat ce poate și eu nu pot să spun că ma simt rușinată de ce a făcut fiul meu, ca membru al PSD, ca șef de partid, ca premier și astăzi, ca și candidat. A doua problemă, legată de originile familiei.

Florin Zamfirescu: Tot din film știu.

Cornelia Naum: Stră-străbunicii Ponta poate sunt și ei tot de 800 de ani veniți în România și stră-străbunicii Naum poate sunt veniți și ei de peste 100 de ani în România, nu asta contează.  Tot ce a spus Victor de origini arată că nu este un naționalist fundamentalist, că nu contează cum și de unde venim, ci cum suntem și cum ne comportăm.

Florin Zamfirescu: Același lucru l-am spus și noi despre Iohannis.

Cornelia Naum: Nu. Realmente, mi s-a părut că se exagerează pe aceste baricade cu violența verbală.

Citește și: Mama premierului, către Ponta, în 2004: De-asta am mâncat noi bătaie în \'90?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close