Dezertarea lui Piedone din PC: Trădare sau plan pentru Primăria Generală?

Oprescu Piedone
Oprescu Piedone

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a făcut, duminică, un anunț care a surprins multă lume. În prezent membru al PC, Piedone și-a arătat disponibilitatea de a reveni în PSD. De Ce News vă prezintă câteva scenarii care ar putea sta în spatele mișcării gândite de edilul Sectorului 4, de a părăsi PC pentru a reveni în PSD.

Un prim scenariu ar putea avea în spate intenția actualului edil de la Sectorul 4 de „a urca” spre Pimăria Generală a Bucureștiului în cazul în care actualul primar general ar lăsa postul vacant odată cu prezidențialele din 2014. Pentru a se putea înscrie cu șanse reale la Primăria Capitalei, Piedone ar trebui să fie susținut de un partid puternic. Iar PC nu reprezintă cu adevărat o forță pe scena politică a țării, în timp ce o candidatură din partea PSD-ului ar avea mult mai multe șanse de reușită. Asta în condițiile în care, mai devreme - în 2014 - sau mai târziu - în 2019 -, Sorin Oprescu ar urma să candideze pentru Cotroceni.

Vezi și: Piedone: “Sper ca viitorul să mă găsească în PSD”

Dacă actualul primar al Bucureștiului se va alinia la startul alegerilor prezidențiale din 2014, Capitala ar putea fi condusă de un primar interimar sau ar putea fi organizate alegeri anticipate. Rămâne de văzut dacă Oprescu ar și obține mandatul de șef al statului, sau va reveni, în cazul acestui scenariu, la funcția de primar general.

În cazul în care Oprescu ar deveni președinte și ar fi organizate alegeri anticipate pentru Primăria Generală, lui Piedone i-ar prinde bine să fie perceput încă de acum drept un PSD-ist convins, „format pe stânga” și care „nu se poate dezice de ceea ce a învățat”.

O altă ipoteză ar putea suna astfel: Sorin Oprescu nu candidează la prezidențialele din 2014, dar, pentru a se pregăti în vederea celor din 2019, nu mai candidează nici în 2016 pentru Capitală, lăsându-i astfel calea liberă primarului de la Sectorul 4.

Cu Oprescu ieșit din cursă, Cristian Piedone ar fi susținut, în 2016, de două tabere extrem de puternice în cursa pentru Primăria Generală: pe lângă locuitorii Sectorului 4, la conducerea cărora ar avea deja opt ani, Piedone ar fi susținut și de elecoratul PSD-ist. Ținând cont și de trecutul de consilier local în Sectoarele 5 și 6, această rețetă ar avea mari șanse de reușită pentru Piedone, rețetă pe care PC nu ar putea să i-o ofere.

De Ce News vă invită să vă exprimați opinia în legătură cu acest subiect: Ce credeți că urmărește Cristian Popescu Piedone prin trecerea de la PC la PSD?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel