Dezbatere PE-România, stat de drept 15 aprilie. Grapini: Sunteți niște lași!

Maria Grapini a luat cuvântul la dezbaterea din 15 aprilie 2019 din Parlamentul European privind situaţia respectării principiilor statului de drept în România.

Parlamentul European dezbate din nou luni, 15 aprilie, situația statului de drept din România în ședința plenară care se va reuni la Strasbourg.

Maria Grapini a luat cuvântul și a precizat:

„E un eşec această dezbatere, suntem 20 de persoane aici. Liderii cei mai critici la adresa României lipsesc. Sunt laşi! Recent domnul Weber a îndrăznit să vină în România, în țara mea, să spună guvernului să sisteze un proces în derulare. Doamna comisar, sunteți de specialitate! Știți bine că în materie de organizare judiciară și în domeniul justiției nu se poate amesteca nici guvernul din țara respectivă, dar nici oficialii europeni!

Prin intervențiile oficialilor europeni ați afectat justiția din România! Cetățenii din România nu înțeleg de ce anumiți oficiali, anumiți europarlamentari, se amestecă în procese în derulare. Ce vrem noi? Vrem o Europă comună? Cum să facem o Europă comună?! Este campanie? Da! Domnul Preda spunea mai devreme ”faceți și dumneavoastră campanie”. Asta înseamnă că PPE-ul care a organizat această analiză face campanie.

„România nu e Kovesi! Tratați cu respect românii!”

Doamna comisar, nu mie trebuie să îmi răspundeți ci românilor. Din ce ați prezentat dumneavoastră aici, pentru că se înregistrează, nu ați dat măcar un exemplu de încălcare a statului de drept. Unul singur! Guvernul României pe președinție rotativă are succes. Vă pare rău că are succes? Că a încheiat atâtea dosare? Pentru ce faceți acest lucru?

Anul trecut s-a încheiat cu o rezoluție nedreaptă. Și știți doamna comisar, este un punct acolo, pe care nu l-ați pune niciunei alte țări. Spuneți că România este vinovată că a schimbat un șef de instituție! Păi acel șef de instituție a făcut ravagii în justiție! Nu mai spun de protocoale, spun de viețile oamenilor. De procese pierdute, mii de procese! Chiar dumneavoastră ați spus că trebui reluate niște procese. Să lăsăm oamenii cu nedreptate sau să reluăm procesele?

Pe cine apărați? România nu este Kovesi! România nu este o persoană! România e formată din 20 de milioane de oameni pe care vă rog să-i trataţi cu respect!”, a precizat Maria Grapini.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel