Dezbatere Iohannis - Guvern Orban - Euro, un nou maxim istoric. Radu Soviani: A făcut efectiv NIMIC

Radu Soviani a scris un mesaj cu privire la situația cu care se confruntă piețele financiare la 15 zile de la instalarea noului Guvern Orban. Acesta a punctat și noul maxim istoric al Euro față de Leu.

'Piețele financiare ,,saluta dezbaterea LUI, cu jurnaliștii lui si comportamentul noului guvern instalat in 4 noiembrie 2019. Deja in aceasta dimineata s-a consemnat pe piata valutara un nou minim istoric al leului față de Euro: 4,796 lei. Piețele testează astfel nivelul de 4,8 lei pentru un Euro pentru care Isărescu pare să fi promis lui Orban (într-o întâlnire privată, fără membrii Consilului de Administrație) că nu va fi depășit decât după turul 2 al Prezidențialelor.

Câte sute de milioane de Euro a cheltuit BNR în noiembrie, până acum, că să joace politic la alegerea Președintelui pentru următorul an, nelăsând cursul să se ducă acolo unde oricum se va duce, în urma deteriorării consecvente între 2015-2019 a fundamentelor macroeconomice, noul impuls de depreciere fiind dat de către piețe, așa cum rezultă din grafic, odată cu instalarea noului guvern.

De unde rezultă și al doilea motiv: incompetența în gestionarea situației (nefavorabile) găsite de noul guvern, actual partid de guvernământ și BNR fiind complici la ajungerea în această situație nefavorabilă. Se împlinesc 15 zile de la instalarea noului Guvern iar acesta a făcut efectiv NIMIC din măsurile necesare pentru economie, care trebuie să fie rapide, corect dozate și țintite precis. Iată cum povestește graficul Euro-Leu primele 15 zile de guvernare ale guvernului de restaurație: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel