EXCLUSIV  DEZASTRU cu Mercur retrograd. Astrolog: Penalități de unde nu vă așteptați. Risc uriaș

Efectele lui Mercur retrograd în Scorpion se vor simți până pe 9 decembrie 2019.

„Mercur este în continuare retrograd în Scorpion până pe data de 20 noiembrie, când va deveni staționar. Dar efectele se vor simți până pe 9 decembrie, când planeta comunicării va începe să tranziteze semnul efervescent al Săgetătorului. În plus, în data de 19 noiembrie, Marte va intra și el în Scorpion, deci totul va fi mai hazardat”, a precizat astrologul DCNews, Daniela Simulescu.

„Mercur tocmai a trecut de o conjuncție cu Soarele”, a continuat astrologul, „fapt ce a declanșat numeroase bizarerii. Și pentru că Scorpionul este și semnul resurselor, al relațiilor cu băncile, al creditelor, al împrumuturilor de orice gen, taxele sau impozitele, este posibil ca până pe 20 noiembrie să ne lovim de dificultăți în comunicarea cu instituțiile financiare, în amânarea unor credite sau în apariția unor penalități de unde nu vă așteptați”.

De asemenea, „există riscul pierderii cardurilor, uitării parolelor de acces sau a condițiilor unor înțelegeri referitoare la cheltuielile comune”, a subliniat astrologul DCNews.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel