EXCLUSIV  Destin umilitor pentru românul care a investit 20 de milioane de euro într-o invenție salvatoare pentru România. Instalația, pusă la pământ, dezvăluie Octavian Popa: L-au terminat

Eco Solution, firma sub care s-a născut instalaţia-minune de la Săcele / captură video YouTube, Bogdan Frâncu
Eco Solution, firma sub care s-a născut instalaţia-minune de la Săcele / captură video YouTube, Bogdan Frâncu

O invenţie revoluţionară care ar fi putut fi de folos României pe zona combustibilului şi energiei a ajuns... la gunoi. Instalaţia absolut spectaculoasă după care acum tânjesc străinii a fost gândită de ing. Costin Frâncu astfel încât să funcţioneze cu deşeuri. N-a avut zile prea multe. Acum zace sub sechestru iar inventatorul ei e îngropat în datorii şi îşi dă în fiecare lună jumătate din pensie la bancă, ca să acopere suma împrumutată pentru finanţarea proiectului care, din păcate, a murit din faşă.

Octavian Marius Popa, fost comisar șef al Gărzii de Mediu, a adus în discuţie la ”Ce se întâmplă?” un subiect pe cât de informativ, pe atât de sensibil. Pe fondul crizei energetice din prezent, acesta a ţinut să le reamintească românilor că energie poate fi generată, în mod extraordinar, şi din deşeuri şi biomasă, doar că tot ceea ce s-a încercat până acum nu pare să fi avut sorţi de izbândă. Nu pentru că minţile strălucite care au gândit soluţiile s-ar fi împotmolit pe undeva ci, culmea, pentru că nu au avut susţinerea statului. Dimpotrivă, li s-au pus beţe în roate iar proiectele la care au trudit cu nădejdea că într-o zi vor fi de folos ţării au sfârşit uitate în sertare sau, mai rău, cum e şi cazul ing. Costin Frâncu care ar fi putut să revoluţioneze lumea cu invenţia sa, sub sechestru.

Invenţie salvatoare, pusă sub sechestru

O inovaţie de-a dreptul salvatoare pentru energia României a apărut şi, cum a apărut, a şi dispărut. Fostul şef al Gărzii de Mediu, Octavian Marius Popa, şi-a declarat dezamăgirea şi mâhnirea vis-a-vis de oameni, români, care au încercat să vină cu soluţii realizabile, sustenabile şi profitabile chiar pentru situaţii de criză cum e cea de acum dar au fost blocaţi, ţinuţi pe loc, sancţionaţi, executaţi şi lăsaţi să trăiască la limita subzistenţei. Este şi cazul lui Costin Frâncu care a venit cu o idee briliantă de producere a combustibilului (aplicabilă şi energiei) din... gunoi.

"Tehnologiile astea de producere a energiei regenerabile pe bază pe deşeuri sau biomasă nu sunt de ieri, de azi, sunt de zeci de ani de zile. Eu am aflat întâmplător acum vreo doi ani şi ceva, ca să vedeţi ce greu circulă informaţia. Şi de atunci încerc, profitând de faptul că am contacte, să le fac publice" a spus Popa.

Răzvan Dumitrescu: "Despre ing. Costin Frâncu am avut şi serial la Antena 3. L-au terminat! Când au văzut că funcţionează instalaţia nu i-au mai dat deşeurile."

Octavian Marius Popa: "Problema e că i-au făcut altceva. I-au aplicat nişte lovituri firmei care susţinea această investiţie după care, pentru că omul avea nişte datorii, banca a acţionat în aşa fel încât să-i pună instalaţia sub sechestru. Frâncu contribuise la invenţia lui cu aproximativ 20 de milioane de euro (o parte din banii lui, o parte bani împrumutaţi). Instalaţia a fost pusă la pământ, e şi acum sub sechestru, nefuncţională, şi toată averea acestui om a dispărut. Ba mai mult decât atât, plăteşte în continuare la bancă jumătate de pensie. E un destin atât de umilitor care poate să îngrozească pe oricine vrea să facă ceva util în România!”. 

Aşadar, e limpede: munca de cercetare a cam fost pusă pe butuci în țara noastră iar acum unde apare câte o zvâcnire, o idee, o intenţie care ne-ar putea fi de folos, nu există nici finanţare, nici încurajare. Așa că, nu e de mirare că mulți români și-au luat lumea-n cap și și-au brevetat invențiile în străinătate, fiindcă, în țară, acest lucru nu a fost posibil.

Invenţia secolului: Cum s-a întâmplat totul. Sau... cum NU s-a întâmplat totul

Ing. Costin Frâncu a făcut o investiție de câteva milioane de euro, o investiție personală, la care nu au contribuit nici statul român și nici U.E. În ce constă invenția sa? A construit o instalație care prelucrează deșeurile menajere, după o tehnologie și metode numai de el știute. Folosind gunoaiele menajere din Brașov a produs kerosen, combustibilul necesar avioanelor și rachetelor. Instalația nu produce niciun fel de poluare, fără emisii de noxe. Ce avea să însemne asta? Dacă invenția sa ar fi fost brevetată și acceptată, omenirea ar fi scăpat de coșmarul deșeurilor menajere, ar scăpa de poluare și s-ar asigura combustibilul necesar, foarte ieftin. Vestea descoperirii sale s-a răspândit repede, așa că multe companii au început să se intereseze iar reprezentanții lor au început să-l viziteze la fabrica sa din Săcele. Costin Frâncu era pe cale să devină salvatorul "de gunoaie" al planetei. Dar pentru a se realiza acest lucru, avea nevoie să îndeplinească formalități birocratice.

Poveste cu final nefericit

Din relatările inginerului Costin Frâncu pentru un documentar realizat de TVR aflăm că cei toi titani ai petrochimiei, care ar fi vrut să se asocieze, s-au retras, fiindcă și-au pierdut răbdarea. I s-a refuzat eliberarea unei autorizaţii de funcţionare. Costin Frâncu a pierdut tot. Fabrica sa a ajuns la cheremul executorilor judecătorești, a intrat în faliment, i s-a pus poprire pe o jumătate din pensia sa, soția l-a părăsit și locuiește într-un apartament de bloc. Sfârşit. Tragic nu doar pentru Frâncu ci, pe undeva, şi pentru România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel