Descoperire în lumea medicală. Ar putea apărea un medicament personalizat pentru eliminarea cancerului

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

A fost identificată o nouă vulnerabilitate în celulele canceroase, care ar putea conduce la dezvoltarea unor medicamente personalizate pentru eliminarea cancerului.

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă condusă de cercetători din Israel a identificat o nouă vulnerabilitate în celulele canceroase, a anunţat Universitatea din Tel Aviv (TAU), relatează Xinhua, citată de Agerpres.

Studiul ar putea conduce la dezvoltarea unor medicamente personalizate care se vor folosi de această caracteristică pentru a elimina cancerul, a adăugat TAU.

În studiul publicat în jurnalul Nature, cercetătorii de la TAU şi colegii lor din Statele Unite, Germania, Ţările de Jos şi Italia, au demonstrat cum un număr anormal de cromozomi (aneuploidie), o caracteristică unică a celulelor canceroase, poate deveni o vulnerabilitate a acestor celule.

Aceasta este cea mai frecventă modificare genetică survenită în cazul cancerului, iar atunci când apare în celulele canceroase, acestea pot contribui la progresia bolii.

Celulele canceroase aneuploide, sensibilitate la inhibarea punctului de control celular

Cercetătorii au comparat dependenţa genetică şi sensibilitatea la medicamente a celulelor normale cu cele ale celulelor cu un nivel ridicat de aneuploidie. Ei au descoperit că celulele canceroase aneuploide prezintă o sensibilitate crescută la inhibarea punctului de control celular (punctul de control mitotic) ce asigură separarea corectă a cromozomilor în timpul diviziunii celulare.

Totodată, specialiştii au descoperit că atunci când punctul de control era perturbat în celulele cu număr adecvat de cromozomi, diviziunea celulară s-a oprit şi, ca rezultat, cromozomii s-au separat cu succes, cu puţine probleme create. Pe de altă parte, atunci când acest mecanism a fost perturbat în celulele aneuploide, diviziunea celulară a continuat, rezultând numeroase modificări cromozomiale care au compromis capacitatea celulelor de a se diviza şi au provocat chiar moartea acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel