Deputatul PSD Robert Negoiţă cere demisia conducerii ANI

ANI
ANI
Deputatul „Solicit demisia întregii conduceri a ANI care îşi bate joc de oamenii din această ţară, invocând infracţiuni ce nu există, la comanda PDL şi a preşedintelui Băsescu. Este inadmisibil să plătim, în continuare, din banii publici ai contribuabililor, o instituţie care nu este altceva decât o slugă politică, o instituţie de huzur, cu salarii mari, justificate doar prin circul mediatic pe care îl poate face. Cât timp o să mai permitem acest lucru? Cât timp o să mai fim indiferenţi faţă de aceste abuzuri care terfelesc imaginea oricui nu este pe placul preşedintelui? Trăim într-o ţară unde, din incompetenţa Guvernului şi a PDL, oamenilor nu le mai ajung banii pentru ziua de mâine, dar, în acelaşi timp, înfiinţăm instituţii care să facă poliţie politică. Această practică trebuie să înceteze!“, a declarat Robert Negoiţă, potrivit unui comunicat dat publicităţii vineri de Biroul de presă al PSD. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat pe 16 aprilie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii de către deputatul PSD Robert Negoiţă. ANI s-a sesizat în acest caz în urma publicării mai multor articole de presă care semnalau faptul că deputatul ar fi acumulat împreună cu familia o avere ce depăşeşte veniturile realizate, majorând în anul 2009 capitalul societăţii comerciale Domus Stil Construct cu aproximativ 66 milioane de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel