Deputatul Buican: România are cel mai sărac buget din ultimii zece ani

buican_cristi
buican_cristi

Deputatul liberal, vâlceanul Cristian Buican a criticat propunerea legii bugetului de stat pe anul 2012, considerând că propunerile pedeliştilor însemnă continuarea măsurilor de austeritate, lipsa investiţiilor şi condamnarea la sărăcie a românilor, informează Curierul de Vâlcea.

Autor: Adi Stroescu

buican_cristiBugetul anului 2012, în varianta propusă de Executiv, este cel mai sărac buget pe care l-a avut România în ultimii 10 ani şi este construit pe o gândire profund greşită din punct de vedere economic, mai aproape de ceea ce răposatul dictator propunea când dorea cu orice preţ plata integrală şi rapidă a datoriei externe, de­cât de o gândire de tip democratic, bazată pe dezvoltare şi pe recupe­rarea decalajelor ce ne despart de ţările din vestul Uniunii Europene. Deputatul Buican consideră că orice român cu minime cunoştinţe de economie ştie că un deficit bugetar de doar 2% din PIB este cel puţin nerealist. Asumarea unui astfel de deficit de doar 2% condamnă românii la sărăcie, în condiţiile în care, doar în ceea ce priveşte dobânzile şi împrumuturile pe care statul român le are de plătit în anul 2012, acestea sunt de 11 miliarde de lei, adică puţin pes­te 2% din PIB. Acest lucru însemnă că tot deficitul asumat de către actua­lii guvernanţi se va duce pe plata datoriei publice, iar finanţarea sectorului public se va face pe un buget excedentar, însemnând tăieri dramatice ale bugetelor ministerelor faţă de anul 2011, şi nu majorarea acestora, aşa cum încearcă să trâmbiţeze propaganda portocalie.

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, este de părere că în orice stat democratic în care guvernanţii sunt responsabili, nu se reduc deficitele pe seama populaţiei şi prin tăieri succesive ale veniturilor acestora. Consolidarea fiscală şi economică ar trebui să însemne o mai bună funcţionare a statului şi nu distrugerea sistemelor publice. Nu este normal şi nici sănătos din punct de vedere economic să reduci defi­ci­tele pe spatele bolnavilor, subfinan­ţând sistemul de sănătate, pe seama copiilor şi a profesorilor diminuând dras­tic, de la an la an, bugetul edu­caţiei sau pe seama pensionarilor şi a bugetarilor îngheţând pensiile şi re­du­când veniturile bugetarilor. Deputatul Buican îi acuză de minciună pe guvernanţi atunci când trâmbiţează creşterea alocărilor bugetare pentru investiţii, principalul motor al creşterii economice şi singura şansă a Româ­niei de a-şi reveni din punct de ve­dere financiar. Rata investiţiilor, adică totalul investiţiilor din PIB, era în anul 2008 de 32%, iar în anul 2011 de doar 20%. Mai mult decât atât, cheltuielile de capital, scad, în anul 2011, faţă de anul 2008, cu 30%, iar în actualele condiţii economice vor continua să scadă şi în anul 2012. În ceea ce priveşte nivelul investiţiilor străine, lucrurile sunt şi mai grave. Dacă în anul 2008 investiţiile străine directe din România erau la un nivel de 9,5 miliarde de euro, în anul 2011 acestea au ajuns la doar 2 miliarde de euro, iar perspectivele pentru anul 2012 sunt de continuare accentuată a acestei scăderi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel