Veste șocantă pentru conservatorul Gheorghe Coman. Comisia Juridică a Camerei Deputaților a dat, luni, raport favorabil pentru cererea arestării parlamentarului Gheorghe Coman, acuzat de corupție.
În cadrul ședinței care a început la ora 10:00, membrii Comisie Juridice a Camerei Deputaților au avizat favorabil, cu 13 voturi pentru și o abținere, solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la încuviinţarea arestării preventive a deputatului PC Gheorghe Coman.
La ședință a fost pezent și conservatorul, deputatul fiind chemat să dea explicaţii în legătură cu acuzaţiile procurorilor.
Potrivit antena3.ro, la ieșirea din ședința Comisiei Juridice, Gheorghe Coman a declarat: "El tot insista să îmi dea o sumă de bani, dar eu am refuzat. Ce să fac eu cu 3.000 de lei. Nici măcar un telefon nu puteam să îmi iau!".
Gheorghe Coman a fost prins săptămâna trecută când cerea 3.140 de lei şpagă de la şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Buzău, parlamentarul fugind cu maşina după flagrantul organizat de procurorii DNA.