Deputatul Radei Supreme, pilotul ucrainean Nadejda Savcenko, arestată sub suspiciunea pregătirii unor acte de terorism, a fost operată într-un spital din Kiev.
„Nadia a vorbit de mai multe ori despre problema cu articulația femuro-tibială. Ea a fost examinată de trei specialiști și toți trei au spus că este necesară operarea", a afirmat sora deputatei, Vera Savcenko, potrivit sursei citate.
Pacienta va fi adusă la centrul de detenție provizorie, imediat după operație. Rudele sale au fost deranjate de această veste, dat fiindcă acestea consideră că pacienta are nevoie de cel puțin o zi pentru a ieși de sub anestezie sub supravegherea medicilor.
„Vă prevenim că nu vom permite așa ceva", a declarat sora Nadiei.
De ce a fost acuzată Nadia Savcenko
În anul 2016, Nadia Savcenko a fost condamnată, în Rusia, la 22 de ani de închisoare pentru complicitate la asasinarea jurnaliștilor ruși în Donbas. În luna mai a aceluiași an, deputata a fost grațiată de Vladimir Putin. Cu toate acestea, în prezent, ea se află sub arest pentru înaltă trădare în Ucraina, unde este acuzată de planificarea de atacuri teroriste în incinta Radei Supreme și în cartierul guvernamental. Ulterior, la 25 octombrie, instanța a prelungit cu încă două luni termenul de detenție pentru Savcenko.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu