Deputata Corina Bogaciu a anunţat vineri că s-a alăturat echipei Pro România, deoarece consideră că acest partid este singurul în care se face o politică social-democrată 'autentică'.
'Am hotărât să mă alătur echipei Pro România, deoarece aici este singurul loc unde se face o politică social-democrată autentică, în beneficiul oamenilor şi nu al liderilor. Cu fiecare zi care a trecut de la demisia mea din Partidul Social Democrat, mi-am întărit convingerea că am făcut un lucru bun şi că doar aşa îi voi putea reprezenta cu onestitate pe cetăţenii din judeţul Ilfov care mi-au acordat voturile şi încrederea lor. Cum aş putea acum să apar în faţa lor, ca membră a unui partid care, prin Guvernul pe care îl susţine, condamnă Bucureştiul şi întreaga zonă metropolitană la subdezvoltare? Proiectele din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti - Ilfov şi altele asemenea referitoare la Zona Metropolitană nu vor mai putea fi demarate în condiţiile acestei subfinanţări, iar cetăţenii din localităţile limitrofe Capitalei vor deveni victime colaterale într-un război politic care nu-i priveşte', a scris Bogaciu, pe Facebook.
Potrivit acesteia, lucrurile în PSD se îndreaptă într-o direcţie greşită şi 'cum în interior nu sunt tolerate niciun fel de idei sau opinii contrare celor ale echipei actuale de conducere singura soluţie este construirea unei alternative în afara partidului'.
Corina Bogaciu a fost aleasă parlamentar pe lista PSD Ilfov, iar în prezent este deputată neafiliată.
VEZI ȘI: Paradox cu frumoasa din Camera Deputaților care a incendiat Internetul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu