Deputat PSD: Demisia lui Victor Ponta, gest de onoare. Trebuie să continuăm guvernarea

Deputatul PSD de Olt Florin Iordache a declarat miercuri, pentru Agerpres, că social-democraţii trebuie să continue guvernarea, menţionând că speră ca preşedintele Klaus Iohannis să nominalizeze un candidat la funcţia de premier ţinând cont de majoritatea existentă în prezent în Parlament.

Deputatul Florin Iordache consideră demisia premierului Victor Ponta drept un gest de demnitate.

"Gestul premierului este un gest normal, un gest de demnitate, de bărbat politic, care pentru a opri reacţia străzii, chiar dacă nu guvernul a fost vinovat de această tragedie, dar din cauză că strada a perceput că există o vină a autorităţilor, a decis să-şi dea demisia. Eu cred că înainte de Victor Ponta trebuia să-şi dea demisia primarul, trebuiau să-şi dea demisia cei direct responsabili, adică cei care au permis ca această tragedie să se întâmple în România şi mă refer la organele de control, fie că discutăm de cei de la ISU, fie că discutăm de cei de la Protecţia Consumatorului, fie că discutăm de cei care într-un fel sau altul au dat avize, eu cred că aceştia înainte de toate trebuiau să-şi dea demisia", a spus Florin Iordache.

Deputatul social-democrat a menţionat că din punct de vedere constituţional paşii următori după demisia premierului sunt consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele politice şi desemnarea de către preşedinte a unui candidat la funcţia de premier.

[citeste si]

'Constituţional, noi vom aştepta invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis pentru a participa la consultări. În acest moment, în Parlament, toţi colegii, pentru că am avut o şedinţă a grupurilor PSD din Parlament reunite, toţi colegii au spus un singur lucru, că trebuie să continuăm guvernarea, a fost un guvern foarte responsabil, să ne asumăm şi lucrurile bune şi lucrurile mai puţin bune, dar repet, guvernarea, din punctul nostru de vedere, trebuie să continue, avem majoritate în Parlament, dar din punct de vedere constituţional ştiţi foarte bine că preşedintele, în urma consultărilor, va desemna un candidat la funcţia de prim ministru', a adăugat Iordache.

Florin Iordache a mai declarat că speră ca preşedintele Iohannis să ţină cont în nominalizarea pe care o va face de majoritatea existentă în prezent în Parlament.

'Rămâne de văzut formula pe are o va propune preşedintele. Noi avem majoritate împreună cu colegii, cei din ALDE şi UNPR, fără nicio problemă avem majoritate, dar problema nu este că avem majoritate, din punct de vedere constituţional preşedintele trebuie să facă desemnarea şi în funcţie de această desemnare putem discuta de componenţa viitorului cabinet. (...) Eu sper că preşedintele, cu foarte mult tact, cu foarte multă înţelepciune, trebuie să facă această nominalizare, această nominalizare ar trebui să ţină cont în primul rând de realitatea din Parlament, de majoritatea care există în acest moment în Parlament', a conchis Florin Iordache. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel