Un deputat PSD susține că afirmația președintelui Traian Băsescu despre o posibilă plecare a uzinei Dacia din România este încă un semn al inconștienței. Deputatul de Argeș Mircea Drăghici a făcut afirmația în calitate de consilier onorific al premierului Victor Ponta pe probleme ce țin de industria auto.
"Chiar astăzi am avut o întâlnire cu o parte din forul de conducere al companiei Dacia, în cadrul căreia nu au fost împărtășite afirmațiile lui Traian Băsescu și am primit aprecierea pentru eforturile guvernului de a sprijini producția de la fabrica de la Mioveni. Datele economice din 2013 au arătat că eforturile Dacia-Renault și ale guvernului Ponta s-au concretizat în cea mai importantă producție de automobile, grație căreia Dacia a devenit unul dintre pilonii centrali ai concernului Renault", a afirmat Mircea Drăghici.
Disperarea lui Traian Băsescu
Deputatul PSD atrage atenția că "Aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, Traian Băsescu încearcă să crească în sondaje, cu disperare, partidul pe care l-a creat la Cotroceni, cu foști consilieri prezidențiali plătiți din bani publici. În disperarea sa, Traian Băsescu a mai lansat o bombă mediatică, aceea că Dacia ar putea pleca din România. Așa cum a precizat și prim-ministrul Victor Ponta, preşedintele Renault a dat asigurări guvernului României că vor continua investițiile în România și cu precădere la Mioveni".
Autostrada Pitești-Sibiu, o prioritate
Deputatul Drăghici a mai spus că "Autostrada Pitești-Sibiu va fi făcută, a rămas o prioritate a Guvernului României ca parte a Coridorului IV paneuropean. Cum a anunțat și premierul Victor Ponta, anul acesta va fi scos la licitație tronsonul Pitești-Râmnicu Vâlcea. În același timp, ministrul Dan Șova a decis reluarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Râmnicu Vâlcea-Sibiu pentru că în studiul realizat de PDL, costurile construcției erau nesustenabile".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu