Deputatul PSD Mădălin Voicu a declarat - după ce Traian Băsescu ar fi acționat, potrivit premierului Ponta, împotriva numirii Corinei Crețu la Comisia Europeană - că președintele ar trebui...
\"Este înaltă trădare. Mi se pare o malformație a societății românești. După mine, lucrurile acestea trebuiesc oprite. Dacă nu se opresc ele, trebuiesc oprite\", a declarat Mădălin Voicu, joi, la Antena 3.
\"Opiniile lui personale sunt lucruri care dăunează grav sănătății naționale și este cazul să luăm din nou în discuție în Parlament suspendare d-lui Băsescu. Am anunțat care este intenția mea\", a afirmat Voicu la \"Esențial\".
Deputatul a precizat că a vorbit cu unii dintre colegii săi din PSD, urmând ca discuțiile pe tema suspendării să prindă \"contur\" în perioada imediat următoare. El a arătat că discutat și cu premierul Ponta referitor la acest subiect.
\"Este o deraiere de la atribuțiunile sale de președinte de stat\", a spus Mădălin Voicu despre tentativa lui Băsescu de a bloca numirea Corinei Crețu în funcția de comisar european.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a subliniat recent că președintele este obligat să respecte prevederile constituționale până în ultima zi de mandat, amintind că fostul președinte al Cehiei, Vaclav Klaus, a fost suspendat de Parlamentul ceh cu puțin timp înainte ca șeful statului să plece de la Castelul Praga.
\"Am lansat nu o amenințare, ci un avertisment foarte serios președintelui să se abțină în încălcarea prevederilor constituționale care îl obligă la neutralitate\", a declarat Călin Popescu Tăriceanu în ediția de vineri a emisiunii \"Subiectiv\", difuzată de Antena 3 și moderată de Răzvan Dumitrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News