Deputatul Florica Cherecheş (PNL Bihor), vicepreşedinte al Comisiei de învăţământ, a declarat într-o conferinţă de presă la Oradea, că solicită adoptarea celor două ordonanţe de urgenţă privind învăţământul profesional dual.
Ea susține că "deşi ordonanțele au trecut de Camera Deputaţilor, lâncezesc în sertarele doamnei Ecaterina Andronescu, la Comisia de învăţământ din Senat, în timp ce sute de mii de tineri rămân şomeri ori pleacă din ţară".
'Deficitul de forţă de muncă este din ce în ce mai accentuat, angajatorii suferă că nu au pe cine să angajeze. El coexistă cu un şomaj ridicat în rândul tinerilor, 21,7%, în timp ce în Germania, de exemplu, e de 7%. În acelaşi timp, sistemul nostru de educaţie nu reuşeşte să se coreleze cu cerinţele de pe piaţa muncii, iar rata abandonului şcolar, în loc să scadă, a crescut la 19% în ultimii ani, în condiţiile în care România şi-a asumat reducerea abandonului şcolar la 11 % în 2020, dar nu ia măsurile potrivite', a afirmat deputatul Florica Cherecheş.
Ea a arătat că 300.000 de tineri între 18 şi 24 de ani au părăsit şcoala din diverse motive, cum ar fi veniturile insuficiente ale părinţilor, mai ales din mediul rural, drumul greşit ales în carieră etc. De asemenea, potrivit deputatului liberal, 50-60.000 de tineri pe an nu reuşesc să promoveze la examenul de bacalaureat râmân şomeri ori se hotărăsc să plece din ţară, pentru a presta munci necalificate.
Cherecheş a subliniat importanţa de a dezvolta învăţământul vocaţional, şcolile de meserii, pentru a oferi alternative şi celor cu performanţe academice mai slabe, care ajung adesea asistaţi pe viaţă pentru că pierd startul în a-şi dezvolta o carieră profesională adecvată nivelului lor de pregătire.
Tinerii îngroașă numărul șomerilor
'Aceşti tineri care, fie nu-şi iau bacul, fie nu se prezintă la examen, se pierd apoi şi îngroaşă numărul şomerilor sau pleacă din ţară să efectueze munci necalificate. În ultimii ani au fost peste 700.000 de elevi care au absolvit liceul fără o diplomă de bacalaureat. Acest lucru înseamnă şomeri în loc de persoane calificate, bani şi timp investiţi într-o educaţie fără aplicabilitate în viaţa reală, pe piaţa muncii. Piaţa muncii cere tot mai multă calificare şi performanţă, iar cei ieşiţi de pe băncile şcolii, din păcate, nu răspund acestor aşteptări. Avem un cerc vicios care, dacă nu este rupt, condamnă absolvenţii la sărăcie şi România la stagnare economică sau chiar regres', a argumentat deputatul PNL Bihor.
Potrivit Floricăi Cherecheş, PNL propune adoptarea cât mai urgentă a celor două OUG, 94 din 2014 şi 81 din 2016, creşterea numărului de consilieri şcolari pentru orientarea în carieră, program de internate, cu masă, cazare, transport, campanii de promovare a şcolilor de meserii.
'PSD una zice, alta face! La nivel declarativ, ministrul Educaţiei ne asigură că se preocupă de dezvoltarea învăţământului profesional şi că înţelege necesitatea de a educa nu doar copiii, dar şi părinţii, pentru a-i motiva în a lua în considerare şi acest tip de învăţământ. Faptele lipsesc însă cu desăvârşire", a concluzionat deputatul liberal.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu