Deputat PNL, scrisoare deschisă către membrii PSD: Anulați-vă votul!

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi le cere membrilor PSD ca în loc să-l voteze pe Liviu Dragnea la scrutinul intern din 11 octombrie, să scrie pe buletinele de vot: "votul prin corespondență" și sa-și anuleze astfel votul. 

Iată scrisoarea deschisă transmisă de Ovidiu Raețchi: 

"Alegerea preşedintelui PSD pe 11 octombrie pare o ecuaţie cu final cunoscut: există o singură opţiune, Liviu Dragnea, deci întreaga procedură este o simplă formalitate. Cu toate acestea, sper să înţelegeţi că nu puteţi valida şi garanta un asemenea lider de partid - condamnat în primă instanţă - fără a vă compromite personal şi fără a compromite PSD şi ideea de social-democraţie în România.

[citeste si]

Ştiu că vă deranjează faptul că pentru o bună parte a opiniei publice, PSD este sinonim cu corupţia şi încălcarea legii. Dumneavoastră, cei care munciţi în campanii electorale, pe care Centrul îl numeşte cu aroganţă 'baza partidului', nu sunteţi corupţi şi nu aţi încălcat legea. Atunci de ce aţi alege să fiți conduşi de un politician condamnat pentru fraude la referendumul din 2012? Pot să înţeleg motivaţiile baronilor PSD de a-l susţine pe Liviu Dragnea- se susţin reciproc şi nu pot funcţiona unul fără celălalt, dar chiar şi un singur vot venit de la baza partidului nu are niciun fel de logică. 

Alegerea sa în funcţia de preşedinte al PSD nu are nicio legătură cu valorile social-democraţiei pe care le respectaţi şi în care credeţi: egalitatea şanselor, solidaritatea, binele public, justiţia socială. Nu pot sa nu remarc inclusiv eforturile depuse de Dragnea pentru organizarea votului: pentru a mima democrația, membrii PSD vor vota în fiecare localitate, în baza unor buletine de vot. Cu alte cuvinte, pesediștilor le-ați putut asigura condițiile necesare pentru a vota, ei pot vota de la distanta pentru alegerea liderului de la Centru, dar românilor din Diaspora nu le dați voie sa voteze.

"Îndemnul meu este să vă anulați votul"

Împreună cu propunerea deja anunțată pentru funcția de președinte executiv, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a bloca votul prin corespondență pentru că îi este frică de românii din străinătate. De aceea, îndemnul meu pentru dumneavoastră, toți membrii PSD, este acela de a scrie pe fiecare buletin, în locul votului pentru Liviu Dragnea: VOTUL PRIN CORESPONDENȚĂ și să vă anulați, astfel, votul. Conducerea partidului trebuie sa vadă ca, spre diferența de ei, dumneavoastră ii respectați pe românii din Diaspora și vreți ca aceștia sa-si exercite un drept constituțional fundamental: votul. O să fiu foarte sincer cu dumneavoastră: un Liviu Dragnea în fruntea PSD este cel mai comod adversar politic pe care şi l-ar putea dori PNL în vederea anului electoral 2016. În tandem cu un Victor Ponta trimis in judecată pentru spalare de bani si evaziune fiscala, PSD se descalifică singur din cursă. Nu în ultimul rând, vă transmit că sper, totuşi, că la finalul numărătorii voturilor să nu descoperim că membrii PSD sunt mai numeroşi decât populaţia României, aşa cum s-a întâmplat în unele localităţi din Teleorman la referendumul din 2012..."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel