€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Vot fond suveran. Ponta, acuzații grave

victor_ponta_98437500
 

Fostul premier Victor Ponta, lider al Pro România, a anunţat miercuri că deputaţii din formaţiunea sa politică vor vota împotriva proiectului de lege privind înfiinţarea Fondului...

Ponta califică proiectul drept baza legală pentru un furt de proporții. "Azi, Camera Deputaţilor va vota un proiect de lege prin care se va comite cel mai mare furt din averea statului român din istorie - peste 10 miliarde de euro. Prin înfiinţarea Fondului Suveran (o idee impusă lui Liviu Dragnea de către un grup de afaceri din Israel - Rusia) tot ceea ce mai deţine statul român în companiile publice va trece în mod netransparent în mâini private din afara ţării! Deputaţii din Pro România vom vota împotriva proiectului băgat pe şest' în perioada în care atenţia publică este concentrată pe alte subiecte", a scris Ponta pe Facebook.

Acuzații grave la adresa deputaților

El a precizat că este datoria sa de înalt funcţionar al statului, de fost prim-ministru şi de deputat de a atrage atenţia asupra acestui fapt de o gravitate fără precedent. "Scriu acest mesaj (şi îl voi repeta în plenul Parlamentului) ca un avertisment pentru toţi deputaţii care azi se vor lăsa folosiţi de către un grup infracţional transnaţional şi vor comite cu mâna lor acest furt uriaş - să nu poată niciodată să spună că nu au ştiut ce fac!", a afirmat Ponta.

Acțiuni controlate de o singură entitate

El a susţinut că acţiunile statului român la Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Aeroportul Otopeni, Portul Constanţa, Salrom, Transgaz, Romgaz, Transelectrica, Electrica vor fi trecute în acest Fond "administrat total netransparent şi necontrolat timp de 6 ani de către oamenii puşi de Dragnea".  "Acest Fond nu mai trebuie să respecte legile în vigoare privind administrarea societăţilor cu capital de stat, nu mai este supus controlului Guvernului sau Curţii de Conturi, poate vinde acţiuni şi active fără să respecte Legea privatizării şi nu va face listări la bursă care presupun transparenţă", a mai spus Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close