EXCLUSIV  Dependența care distruge vieți. Mărturii cutremurătoare: ”Mi se părea imposibil”. Ce spune psihologul

Maria Dumitraşcu / 04 Martie 2019 / 22:19 Salveaza PDF Comentarii
bărbat
bărbat

Creşte numărul persoanelor care se confruntă cu dependenţa de jocuri de noroc, fie că este vorba de pariuri sportive sau alte jocuri de noroc (poker, jocuri de casino etc). Ca oricare adicţie, dependenţa de jocuri de noroc are control asupra noastră. 

Jucătorul patologic nu se poate abţine să nu joace, caută mereu adrenalina şi suspansul pe care le trăieşte în timpul jocului, fie că pierde sau câştigă, nu se poate abţine de la comportamentul dependent. Crede că data viitoare este posibil să câştige, că nu poate să renunţe. Se familiarizează cu viciul său şi nu-l mai sperie, încearcă să ignore efectele negative. Vrea bani mulţi, iar atunci când pierde nu poate accepta că a pierdut, că nu este un învingător, un norocos, aşa că va continua să îşi caute norocul. Va încerca să ascundă dependenţa sa, să o facă să pară o activitate normală. E în stare să facă orice pentru a se hrăni cu ,,drogul” de care este dependent. Ajunge să se împrumute, să facă datorii la bancă, astfel că îi va fi din ce în ce mai greu să renunţe la dependenţă, menţinându-se într-un cerc vicios.

Mai jos sunt mărturiile emoţionante ale unor persoane dependente de jocuri de noroc:


A.I.: “Nu lasă urme vizibile pe corpul nostru, la fel ca în cazul dependenţei de droguri sau de alcool. Dependenţa de jocuri de noroc este din ce în ce mai prezentă în societatea zilelor noastre. De la tineri, chiar minori în unele cazuri, până la persoane în vârstă, dependenţa de jocuri de noroc face din ce în ce mai multe victime. Anual numărul oamenilor care aleg să se sinucidă din cauza acestui viciu creşte considerabil. De asemenea, nici cazurile celor care ajung pe drumuri şi fără familii, pierzând tot ce au la jocurile de noroc nu sunt puţine.

Ca orice dependenţă, începe doar din curiozitate. Încerci, apoi vrei din nou şi nici nu-ţi dai seama când ai ajuns să fii subjugat de acest viciu. Începe să pună stăpânire pe victimă, la fel ca şi în cazul drogurilor, totul începe cu o primă încercare. Apoi, datorită emoţiilor, acelui sentiment de trăire interioară şi şansei de câştig care apar atunci când joci, mai încerci încă o dată şi încă o dată, până ce nu te mai poţi opri.

Devii rapid dependent! E foarte înşelător


Chiar dacă începi cu sume mici, cărora nu le acorzi importanţă, făcând zilnic asta, ajungi să pierzi tot mai mulţi bani, pe care vei ajunge apoi să îi doreşti înapoi şi apar regretele, frustrările, sentimentele de vinovăţie… Astfel, începe declinul, dependenţa pune stăpânire pe tine şi cazi în patima lor. Începi să te împrumuţi ca să poţi juca sau pentru că nu mai ai bani, să amanetezi şi să vinzi obiecte din casă. Vei face un credit la bancă doar în speranţa că îţi vei recupera tot ce ai pierdut până atunci. Apoi, te minţi că te vei opri. Sigur că te vei opri. Dar niciodată nu te opreşti, vei continua să joci până şi banii de pâine. Îţi vei dezamăgi prietenii, familia, apoi urmările vor fi groaznice.”

Acesta este un scenariu tot mai des întâlnit în ziua de astăzi. Un scenariu trist, dar din păcate, din ce în ce mai mulţi tineri trec prin asta. Regretele prin care trec aceştia îi consumă psihic, le scade stima de sine şi ajung să îi bage în depresie.

V.B.: “Când vedeam la televizor oameni care afirmau că au pierdut maşina şi casa din cauza dependenţei de jocuri de noroc, mi se părea imposibil. Credeam că nu ai cum să faci asta, nu ai cum să pierzi atâţia bani şi că doar un idiot ar putea face asta. Spuneam că dependenţa nu există. Însă, după vreo doi ani de zile de când am văzut poveştile oamenilor respectivi, privesc şi eu la rându-mi în spate, cu regret, şi mă gândesc resemnat, fără urmă de speranţă.

Acum, când m-am trezit din acest somn adânc, nu pot să accept că povestea lor a devenit povestea mea... şi că am căzut în această capcană.


Niciodată nu învăţăm din experienţele altora… Aşa e omul. Nu îmi vine să cred că acea emoţie puternică, acea dorinţă de câştig şi iluzie a acestuia m-au adus aici. M-au adus în momentul în care pot spune că mi-am ratat viaţa. M-au făcut din om neom.”

Veţi citi în articolul de mâine partea a doua a mărturiei lui V.B şi explicaţia psihologului în privinţa acestei dependenţe. De asemenea, puteţi scrie în comentarii experienţele dvs. legate de acest subiect.

 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22