Departamentul de stat al SUA: Mediul de afaceri din România, afectat

Departamentul de stat al SUA atrage atenția asupra faptului că schimările guvernelor din ulitmul a creat confuzie în zona madiului de afaceri.

Începând din 2017, schimbările frecvente de guvern din România au dus la modificarea rapidă a politicilor ceea ce a determinat complicarea mediului de afaceri, se arată într-un raport despre climatul de business din România publicat de Departamentul de Stat al SUA.

Potrivit acestui document, deşi înainte de adoptarea unui act legislativ sunt necesare consultări cu părţile implicate şi studii de impact, această cerinţă a fost urmărită în mod inegal şi entităţile publice, în general, nu efectuează studii de impact amănunţite.

Sunt necesare noi progrese în domeniul transparenţei

România a făcut eforturi semnificative pentru a combate corupţia, dar această rămâne o provocare în continuare. În plus, punerea în aplicare inconsistentă a legislaţiei actuale inclusiv a prevederilor referitoare la protejarea drepturilor de proprietate intelectuală constituie un alt factor care descurajează investiţiile se mai arată în raport.

"Atragerea şi păstrarea unor investiţii suplimentare va necesita noi progrese în domeniul transparenţei, stabilităţii şi predictibilităţii procesului de elaborare a deciziilor economice precum şi reducerea procedurilor birocratice netransparente", spune Departamentul de Stat.

Anticorupția, menționată în raport

Potrivit raportului citat, mediul de investiţii din România oferă o imagine amestecată iar potenţialii investitori ar trebui să efectueze procedurile de due diligence înainte de a lua în considerare o eventuală investiţie. Chiar dacă ritmul reformelor economice a încetinit, România rămâne lider regional în eforturile destinate combaterii corupţiei la nivel mediu şi înalt.

"Cu toate acestea, eforturile de după luna ianuarie 2017 de a submina procurorii anticorupţie din România şi de a slăbi independenţa justiţiei au afectat încredere investitorilor în angajamentul guvernului vis a vis de combaterea corupţiei", se arată în documentul menţionat.

Transferul contribuțiilor sociale, impact negativ


De asemenea, raportul susţine că decizia Guvernului român din luna ianuarie 2018 de a transfera plata contribuţiilor sociale de la angajator la angajat a afectat în mod negativ toate companiile prin costuri administrative suplimentare rezultate ca urmare a renegocierii şi înregistrării noilor contracte de muncă. În plus, vânzarea pachetelor minoritare de acţiuni deţinute de guvern la mai multe companii de stat din sectoare cheie, precum producţia şi exploatarea energiei, a stagnat după 2014. Guvernul României a slăbit punerea în aplicare a codului de guvernanţă corporatistă în companiile de stat după ce în luna decembrie 2017 a scutit mai multe companii de stat de la respectarea acestui cod, potrivit Agerpres.

La nivel general, locaţia strategică a României, calitatea de ţară membră a UE, forţa de muncă educată, salariile competitive şi resursele naturale abundente fac din România o destinaţie dezirabilă pentru companiile care vor să dobândească acces pe pieţele din Europa, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. Investitorii americani au descoperit oportunităţi în industria IE, automobile, telecomunicaţii, energie, servicii, sectorul manufacturier, cel al produselor destinate consumatorilor şi sectorul bancar. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel