Demisie Kovesi. Raluca Turcan ia atitudine

Raluca Turcan a spus că solicitările unor lideri ai PSD şi ALDE privind demisia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, în urma deciziei de luni a CCR reprezintă un act 'iresponsabil'.

"Observ o serie de lideri ai PSD şi ALDE care se grăbesc să utilizeze în scop politic decizia Curţii Constituţionale de ieri (luni - n.r.) în războiul lor cu DNA. Solicită nici mai mult, nici mai puţin decât demisia şefului Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Este un act iresponsabil, care arată obsesia străvezie a acestei grupări de partide de a-şi duce la îndeplinire obiectivele unei agende ascunse electoratului: sabotarea actului de justiţie', a scris, marţi, Turcan pe Facebook. 

"Pentru a evidenția discursul dublu, pliat după interese de moment, le aduc aminte domnilor din PSD de decizia CCR 683/2012 prin care se certifică faptul că fostul premier Victor Ponta generase un conflict constituțional cu șeful statului, participând la Consiliul European fără mandat. Nu-mi aduc aminte să-i fi solicitat cineva din PSD demisia.

De asemenea, le amintesc celor din ALDE de decizia CCR 261/2015 referitoare la cazul Dan Șova, când s-a constatat un conflict constituțional între Senat, condus de Călin Popescu Tăriceanu, și Parchetul General. La acel moment Tăriceanu a făcut tot posibilul pentru a-l proteja pe Dan Șova, iar CCR a sancționat acest lucru. Nu-mi amintesc ca dnul Tăriceanu să-și fi aplicat vreo sancțiune cu demisia.

În concluzie, le sugerez domnilor de la PSD și ALDE să facă un efort și să abandoneze aceste preocupări permanente de a se așeza deasupra Legii și să se preocupe în mod serios și responsabil de guvernare. Adică, să-și respecte votul primit, în limita mandatului solicitat românilor în campania electorală", a mai zis liderul PNL.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel