În PDL continuă seria demisiilor, anunțate pe Facebook. Un alt membru democrat-liberal a decis să părăsească partidul invocând imposibilitatea adaptării sale "la normele și valorile promovate în prezent de liderii PDL".
Notarul Ana Stan, fost candidat al PDL la funcția de deputat pe colegiul Centru Pitești la alegerile din decembrie 2012, și-a anunțat demisia din partid chiar pe pagina sa de socializare, potrivit pesurse.
Anunțul a fost făcut, vineri, 26 iulie, când președintele PDL, Vasile Blaga, și-a sărbătorit ziua de naștere.
"Dragii mei,
Rămân la convingerea fermă că oricare dintre noi are posibilitatea reală de a se împlini în această țară, cu condiția să trăiască într-un mediu de valori. Din păcate, societatea noastră încă ignoră persoanele capabile moral și intelectual, care ar putea genera rapid bunăstare celor din jur.
Așa se întâmplă și în politică, motiv pentru care am hotărât că este mai bine pentru mine, dar și pentru cei care mă susțin să-mi închei astăzi – 26.07.2013 cariera în PDL.
Demisia mea din acest partid este consecința neadaptării mele la normele și valorile promovate în prezent de liderii PDL. Îmi exprim recunoștința sinceră față de toți cei care și-au pus încrederea în mine și să-i asigur că voi lupta în continuare respectând același sistem de valori fără de care nu pot exista.
Cu demnitate, Ana Stan".
Tot săptămâna aceasta, pentru a îndepărta zvonurile cum că nu şi-ar fi dat demisia din partid, Mircea Andrei, preşedintele PDL Argeş, şi-a publicat pe pagina sa de Facebook demisia pe care a trimis-o la Bucureşti, lui Vasile Blaga.
Și Adrian Papahagi a anunţat, la începutul lunii iunie, pe Facebook, că a demisionat din PDL pentru a se înscrie în grupul de inițiativă al Partidului Mișcarea Populară, susținând: „Păstrez aceeaşi prietenie lui Emil Boc. Singurul lider legitim este Traian Băsescu“.
Un alt fost democrat-liberal și fost ministru al Educației în guvernarea PDL, Daniel Funeriu, și-a anunțat oficial plecarea din partid printr-o scrisoare adresată lui Vasile Blaga, publicată pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News