Delia, despre evoluția sa ca jurat iUmor: “Cred că sunt plină de surprize în acest sezon”

După filmările audițiilor pentru sezonul cu numărul opt iUmor, emisiune ce va avea premiera sâmbătă, pe 22 februarie, de la 20:00, la Antena 1, Delia a tras concluziile și știe ce s-a schimbat încă de la primul sezon de filmări şi până acum.

Jurații au trecut în fiecare sezon prin diferite stări şi emoții, iar Delia vorbește deschis despre evoluția ei ca jurat la iUmor, dar și despre ce surprize ne va pregăti în noul sezon: "Cred că sunt plină de surprize în acest sezon, exact ca și concurenții. De multe ori mi s-a spus că am reacții diverse, că nu mai sunt atât de predictibilă, nu am mai dat votul meu de încurajare cum am obișnuit până acum, uneori am fost mai aspră, alteori mai indulgentă, depinde. Nu cred că e o schimbare a mea ca jurat, ci o altă etapă a vieții".

Sezonul 8, iUmor

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al optulea sezon iUmor, care va avea marea premieră sâmbătă, 22 februarie, de la ora 20:00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație.

Concurenții care primesc minimum două "Thumbs up" vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel