Delegaţie PSD consultări. Pleşoianu, mesaj după surpriza social-democraţilor

Liviu Pleșoianu
Liviu Pleșoianu

Delegaţia PSD a mers la consultările cu preşedintele Iohannis cu doi foşti deţinuţi politici. Liviu Pleşoianu, deputat PSD, a vorbit la România Tv despre decizia partidului.

"Avem cea mai bună formulă din toate cele care puteau fi imaginate. Domnul preşedinte are tupeul să ne vorbească despre justiţie şi să ne propună un referendum în condiţiile în care îl ţine în braţe pe procurorul general al României, cel despre care ştim deja foarte bine cu toţii din procesele verbale, care au apărut şi pe care le-a semnat ca preşedinte de comisie, faptul că a refuzat eliberarea doi ani la rând a unui dizident anticomunist, torturat în temniţele comuniste, domnul Iulius Filip", a menţionat Liviu Pleşoianu la România Tv.

Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu delegaţia Partidului Social Democrat, formată din Eugen Nicolicea şi foştii deţinuţi politic Marin Iancu şi Ioan Muntean, pe tema situaţiei din Justiţie au început vineri la Palatul Cotroceni. După PSD, şeful statului ar urma să aibă discuţii cu delegaţia ALDE, de la ora 12,00, însă reprezentanţii acestei formaţiuni au anunţat deja că nu vor participa la consultările de la Cotroceni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel