Delegaţia FMI, CE şi BM se întâlneşte, joi, cu reprezentanţi ai USL şi UNPR

usl
usl

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale se va întâlni, joi, pe rând, cu preşedintele PSD, Victor Ponta, şi lideri ai USL, precum şi cu conducerea UNPR. Delegația comună se află în România, până pe 6 februarie, pentru a patra misiune de evaluare a Acordului stand-by de tip preventiv.

Preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Marian Sârbu, anunţa, la începutul acestei săptămâni, că unul dintre subiectele care vor fi abordate în cadrul întâlnirii se referă la revenirea salariilor bugetarilor şi la creşterea pensiilor.

Sârbu a precizat că o eventuală revenire a salariilor şi pensiilor nu reprezintă o măsură populistă, el subliniind că România a luat măsuri de ajustare structurală şi că populaţia a suferit timp de doi ani măsuri de austeritate.

Printre temele care ar mai putea fi discutate la întâlnirea cu reprezentanţii UNPR se numără şi taxarea averilor mari, Uniunea precizând încă de la depunerea proiectului legislativ că legea ar urma să se aplice pe o perioadă de trei ani.

Citește și:

Vă e foame?Poftiți la o horă cu Sorin Blejnar și Jeffrey Franks!

FMI cere noua Lege a Sănătății. Jeffry Franks: Nu se mai poate lucra în forma actuală

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel