Deficit bugetar. Consiliul UE, AVERTISMENT pentru România

Comisia Europeana
Comisia Europeana

Consiliul Uniunii Europene a adoptat marţi o decizie care stabileşte că România nu a reuşit să ia măsuri eficiente pentru a corecta o abatere bugetară semnificativă, se arată într-un comunicat emis după reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN), ce a avut loc la Bruxelles, în perioada 4 - 5 decembrie 2017. 

A fost emisă o nouă recomandare, prin care s-a revizuit recomandarea adresată anterior României de către UE, în temeiul "procedurii de abatere semnificativă". 

Oficialii UE consideră că "România este responsabilă pentru o abatere semnificativă de la traiectoria stabilită pentru ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu". 

Obiectivul bugetar pe termen mediu şi procedura de abatere semnificativă fac parte din latura preventivă a Pactului de Creştere şi Stabilitate, cadrul de reglementare fiscală al UE. Latura preventivă se concentrează pe echilibrele structurale şi, prin urmare, izolează impactul acţiunilor guvernamentale discreţionare şi cheltuielile cu plăţile dobânzilor. 

Conform prognozelor de toamnă ale Comisiei Europene, soldul structural al României ar urma să se deterioreze cu 1,1% din PIB în 2017. Această evoluţie este contrară recomandării Consiliului UE din iulie 2017, ce vizează îmbunătăţirea soldului cu 0,5% din PIB. 

Riscul este ca această deteriorare să genereze un deficit estimat la 3,3% din PIB pentru 2017, peste plafonul UE, ceea ce va necesita includerea României în procedura de deficit excesiv, conform reglementărilor Pactului de Creştere şi Stabilitate. 

[citeste si]

Mai mult, creşterea cheltuielilor guvernamentale primare nete ale României s-a ridicat la 4,9% din PIB în 2017, mult peste plafonul de 3,3% stabilit de Consiliu, care cere măsuri pentru asigurarea unei creşteri nominale a cheltuielilor guvernamentale primare nete nu mai mare de 3,3% în 2018, reprezentând o ajustare structurală de cel puţin 0,8% din PIB. Consiliul recomandă ca orice câştiguri neaşteptate să fie utilizate pentru reducerea deficitului, iar măsurile de consolidare bugetară să asigure o îmbunătăţire de durată în echilibrul structural al cheltuielilor guvernamentale. 

Consiliul a stabilit un termen limită - 15 aprilie 2018 - pentru ca România să prezinte un raport privind acţiunile întreprinse ca răspuns la recomandarea revizuită. 

În vara acestui an, Comisia Europeană a adresat României un avertisment cu privire la existenţa unei abateri semnificative în 2016 de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu şi a recomandat Consiliului să adopte un document prin care să i se impună României să ia măsurile necesare în 2017 în vederea corectării acestei abateri semnificative. 

Potrivit documentului transmis de CE, în 2018, ţinând cont de situaţia sa fiscală, România ar urma să facă ajustări suplimentare pentru a atinge obiectivul său bugetar pe termen mediu, de realizare a unui deficit structural de 1% din PIB. Conform Pactului de Creştere şi Stabilitate, ajustarea se va translata în cerinţa unei rate nominale de creştere a cheltuielilor guvernamentale primare care să nu depăşească 4,3%, care ar corespunde unei ajustări structurale de 0,5% din PIB. 

Conform previziunilor economice de toamnă publicate de Executivul comunitar, în România, deficitul public ar urma să ajungă la 3% din PIB în 2017, pentru ca în 2018 să se agraveze şi mai mult până la 3,9% din PIB şi să ajungă la 4,1% în 2019. 

Ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, a dat asigurări la Bruxelles că România se angajează să ia măsurile necesare pentru a nu depăşi pragul de deficit bugetar de 3% din PIB şi îşi propune să reducă deficitul structural, în paralel cu implementarea reformelor prevăzute în programul de guvernare, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel