Declarația 600. Ionuț Mișa, explicații în fața Comisiei

Ema Apostu / 23 ian 2018 / 13:32 Salveaza PDF Comentarii
Ionuț Mișa, alături de europarlamentarul Cătălin Ivan la seminarul "Să luăm banii înapoi"
Descriere foto: Ionuț Mișa, alături de europarlamentarul Cătălin Ivan la seminarul "Să luăm banii înapoi"

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) intenţionează să introducă posibilitatea ca persoanele care au plătit contribuţii pentru veniturile estimate în Declaraţia 600 şi nu au realizat aceste venituri să primească sumele înapoi, în urma unei regularizări, a anunţat, marţi, ministrul de resort, Ionuţ Mişa, la audierile din Comisia economică a Senatului. 

De asemenea, în cazul în care persoana respectivă încetează pe parcursul anului contractul în urma căruia obţinea venituri suplimentare, aceasta trebuie să notifice organul fiscal cu privire la încetarea activităţii. 

"Din acel moment nu mai are obligativitate. Anunţă că şi-a încetat activitatea pe care o desfăşura până la acea dată şi la următoarele termene (pentru că suma trebuie plătită în patru rate - n. r.) nu mai are obligaţia de plată. Există această posibilitate de a nu plăti, dacă nu mai realizează venituri. Este un alt aspect pe care am putea să îl luăm în calcul, cel legat de regularizarea contribuţiilor pe care eu decid să le declar pentru că estimez că voi avea un venit de 100.000 de lei (de exemplu - n. r.). Eu constat că se va realiza în proporţie de 70.000 de lei. Atunci trebuie să am posibilitatea ca pentru sumele pe care le-am achitat pe parcursului anului să se facă regularizarea şi să primesc aceste sume. Acest lucru îl avem în calcul şi vom face această menţiune expres", a spus Mişa.

Nou mecanism

Ministrul a subliniat că este vorba despre "un nou mecanism pe care îl gândim”. 

"Este un nou mecanism pe care îl gândim. Am luat în calcul posibilitatea persoanei fizice respective să poată notifica organul fiscal că a încetat activitatea şi nu mai are obligaţii de plată", a explicat ministrul de resort. 

Formularul care vizează obligaţiile referitoare la contribuţiile sociale, respectiv contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate trebuie depus de persoanele fizice care au obţinut venituri extra-salariale cumulate de minim 22.800 lei în 2017. 

"Persoanele fizice care au alte tipuri de venituri în afară de salarii (cum sunt activităţi independente(PFA/PFI), drepturi de autor, investiţii (dividende, dobânzi, câştiguri de capital etc.), cedarea folosinţei bunurilor, asocierea cu o persoană juridică, agricultură, piscicultură, alte surse) vor avea obligaţia de a declara şi plăti cel puţin contribuţia de asigurări de sănătate (CASS) dacă au depăşit în anul anterior (2017, în cazul nostru) plafonul de 12 salarii minime. Totuşi, stabilirea plafonului este simplă doar în aparenţă", preciza, recent, Radu Derscariu, director la compania de consultanţă Deloitte România. 

Potrivit acestuia, calculul se face fără a lua în considerare salariile. De altfel, obţinerea sau nu a salariilor nu mai reprezintă un criteriu pentru obligaţiile referitoare la contribuţii sociale, aşa cum se întâmpla în trecut când pentru anumite venituri, de exemplu din dividende, nu se datora contribuţia de sănătate dacă persoana fizică era salariată. 

Dacă în urma calculului efectuat prin adunarea tuturor surselor, venitul obţinut în anul 2017 este mai mare de 22.800 lei, persoanele fizice trebuie să depună Declaraţia 600 şi datorează obligatoriu cel puţin CASS de 10% la salariul minim pe economie de 1.900 lei. În caz contrar, respectiv dacă veniturile realizate în 2017 se află sub plafonul menţionat, contribuabilii nu vor avea obligaţia să depună Declaraţia 600 şi nu vor datora contribuţii sociale în 2018.

Contribuția pentru pensii

În ceea ce priveşte contribuţia pentru pensii, persoanele care au obţinut venituri din activităţi independente vor declara obligaţia de plată a CAS de 25% tot prin intermediul formularului 600. 

"CAS se va calcula la venitul ales de contribuabil, dar care nu poate fi mai mic decât salariul minim brut înmulţit cu 12 luni. Practic, pot opta să plătească CAS calculat la salariul minim sau la un venit superior, neexistând un plafon maximal. În concluzie, nu vor mai exista scutiri pentru anumite categorii de contribuabili, iar calculul se va efectua prin raportare la veniturile obţinute în anul precedent", a mai precizat Descariu.

Termenul de depunere, amânat

Termenul de depunere a Declaraţiei 600 privind obligaţiile referitoare la contribuţiile sociale se va amâna până la 1 martie 2018 în scopul evitării riscului neconformării, motivat de faptul că pentru anumite categorii de contribuabili care au obligaţia să completeze şi să depună formularul până la 31 ianuarie acest document prezintă caracter de noutate, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat luni seara de Ministerul Finanţelor Publice. 

[citeste si]



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


n-nxt.13