Decizii de ultimă oră la PMB. Fonduri pentru sectorul cultural și îmbunătățirea serviciului de salubrizare

Primăria Capitalei
Primăria Capitalei

Decizii de ultimă oră la Primăria Municipiului București. Nicușor Dan spune că activitatea de eliberare a autorizațiilor și certificatelor de urbanism e laborioasă. În același timp, au fost alocate fonduri pentru sectorul cultural independent și îmbunătățirea serviciului de salubrizare.

Update 3:

Primăria Capitalei și cele șase primării de sector au constituit Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale

La propunerea Primarului General, Nicuşor Dan, Consiliul General al Municipiului București a aprobat în sedinţa de astăzi proiectul de hotărâre privind constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în Municipiul București.

Proiectul a fost adoptat cu 31 de voturi pentru, 14 împotrivă și o abținere.

Conform statutului, din asociație vor face parte Primăria Municipiului București și cele șase primării de sector.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în Municipiul București a fost constituită pentru ca autoritățile locale să se conformeze cerințelor legislației europene şi naționale din sectorul serviciului de gestionare a deşeurilor.

De asemenea, constituirea asociației are ca scop realizarea unor investiții pentru asigurarea unui sistem de management integrat al deşeurilor la nivelul municipiului Bucureşti, pentru care se va solicita finanțare prin programe operaționale.

Se dorește îmbunătățirea serviciului de salubrizare

Aceste investiții vizează infrastructura de colectare selectivă a deșeurilor, stații de sortare, instalații de digestie anaerobă a deșeurilor biodegradabile, de tratare mecano-biologică și de recuperare materială, instalații pentru compostarea biodeșeurilor, pentru gestionarea deșeurilor de construcții și demolări, un centru de aport voluntar al deșeurilor voluminoase.

Astfel, se urmărește îmbunătățirea calității serviciului de salubrizare, cu respectarea principiului ”poluatorul plătește” și ”plătești cât arunci”, precum și îndeplinirea țintelor de reciclare și de tratare a deșurilor. De asemenea, se urmărește  respectarea standardelor europene privind protecția mediului și creșterea capacității de atragere a fondurilor pentru finanțarea investițiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale va implementa măsurile prevăzute în Planul de  Gestionare al deșeurilor din Municipiul Bucureşti.

Acest document se află în proces de revizuire, în conformitate cu H.G. nr. 942/2017 privind aprobarea Planului Naţional de gestionare a deşeurilor, conform Ordinul nr. 140 din 14 februarie 2019 privind aprobarea Metodologiei pentru elaborarea, monitorizarea, evaluarea şi revizuirea planurilor judeţene de gestionare a deşeurilor şi a planului de gestionare a deşeurilor pentru municipiul Bucureşti şi Legii 211/2011 privind  regimul deşeurilor, republicată, modificată şi completată  prin  Ordonanţa de urgenţă nr. 74 din 17 iulie 2018 şi  Legea 31/2019.

Planul de  Gestionare a Deșeurilor din Municipiul Bucureşti va stabili necesarul de investiţii pentru îndeplinirea obiectivelor și atingerea țintelor stabilite de legislația europeană şi națională din domeniul gestionării deşeurilor, şi, în conformitate cu activităţile definite de Legea nr 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Update 2: 

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, în şedinţa de luni, 19 iulie, proiectul de hotărâre „Susţinem sectorul cultural independent în Bucureşti”, prin care se alocă fonduri în valoare totală de 3 milioane de lei pentru ajutorarea sectorului cultural independent afectat de criza sanitară.

Proiectul prevede acordarea unui sprijin financiar nerambursabil în valoare de maximum 75 mii lei/ beneficiar, care se alocă o singură dată.

Primarul General, Nicuşor Dan: 

„Am trecut prin mai multe etape procedurale obligatorii, pentru că este o schemă de ajutor de stat şi trebuie să treacă pe la Comisia Europeană. Toate aceste etape au fost parcurse şi acum suntem în situaţia de a aproba prin Consiliul General această schemă de ajutor de stat, în valoare totală de 3 milioane de lei, cu alocări maxime de 75.000 de lei pentru fiecare operator. Estimăm că aproximativ 40 de operatori culturali independenţi din Bucureşti vor putea accesa aceşti bani pentru a-şi acoperi cheltuielile cu chiria şi cu funcţionarea minimală pe lunile de pandemie”.

Potrivit proiectului, beneficiarii eligibili sunt reprezentaţi de orice entitate, indiferent de statutul juridic şi de modul de finanţare, inclusiv entităţile non profit, care desfăşoară o activitate economică, care au calitatea de persoană juridică înregistrată în România, respectiv au personalitate juridică şi care activează în domeniul cultural independent în Municipiul Bucureşti.

În cadrul prezentei scheme de ajutor sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:

1. cheltuieli privind chiria pe bază de contract legal aferentă sediului sau punctului de lucru al beneficiarului pentru perioada august – decembrie 2020, limitate la maximum 20.000 lei/lună/beneficiar;

2. cheltuieli cu utilităţile aferente sediului sau punctului de lucru al beneficiarului (energie termică, energie electrică, apă, canalizare, salubritate, gaze naturale) pentru perioada august-decembrie 2020;

3. cheltuieli cu salariile pentru maximum 3 angajaţi ai beneficiarului, pentru aceeaşi perioadă, la valoarea salariului minim pe economie/angajat/lună. Se vor lua în considerare doar salariaţii angajaţi înainte de data de 01 martie 2020 şi care nu au fost în şomaj tehnic în perioada august-decembrie 2020.

4. cheltuieli privind contribuţiile către bugetul statului aferente cheltuielilor cu salariile.

Prezenta măsură se finanţează în ordinea primul venit-primul servit pentru beneficiarii eligibili care depun documentaţia completă, cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute prin proiect. 

Pentru obţinerea sprijinului financiar, beneficiarii vor completa şi depune dosarele la Registratura PMB, conform unui calendar de depunere a dosarelor care va fi comunicat în cel mai scurt timp.

Documentele doveditoare privind accesarea programului, precum şi alte detalii privind condiţiile de eligibilitate se regasesc în documentaţia aferenta proiectului, care poate fi consultată pe site-ul instituţiei: http://www4.pmb.ro/wwwt/institutii/CGMB/sedinte/ordinea_de_zi/20210719/4.pdf.

Update:

Primarul general, Nicuşor Dan, a anunţat în şedinţa Consiliului General de luni că eliberarea a aproximativ 100 de autorizaţii şi certificate de urbanism este întârziată şi a explicat că activitatea în acest domeniu este mai laborioasă.

"Direcţia Urbanism din Primăria Capitalei a fost într-o mare suferinţă în ultimii ani. De aceea, procesul de verificare a tot ce vine de la Direcţia Urbanism este minuţios, spre deosebire de alte direcţii din Primăria Capitalei. Există în momentul de faţă aproximativ 100 de autorizaţii şi certificate pentru care procesul este întârziat (...). Fie se propune demolarea unor clădiri despre care eu apreciez că au valoare arhitecturală şi încercăm să intrăm în dialog cu Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti şi implicit comisia zonală, fie se propune termoizolarea unor clădiri din zone protejate, ceea ce în mod evident nu face bine respectivelor zone protejate. Deci, există o întreagă zonă de probleme pe care încercăm să le rezolvăm. Încercăm să restabilim legalitatea în ceea ce priveşte Direcţia de Urbanism şi autorizaţiile pe care această direcţie şi Primăria Generală le emite, pentru că avem vreo 70 de litigii pe autorizaţii de construire şi vrem să limităm procesul acesta şi încă vreo 60 pe PUZ-uri", a declarat Nicuşor Dan.

El a subliniat că intenţionează să facă lucruri oportune pentru oraş, drept pentru activitatea în acest domeniu este mai laborioasă.

"Acolo unde sunt autorizaţii sau certificate de urbanism care nu au niciun fel de probleme, am semnat nenumărate până în momentul acesta", a menţionat primarul general.

Acesta a dat asigurări că în mandatul său nu s-au semnat autorizaţii nelegale.

"Eu cred că acesta e lucrul cel mai important. Să nu punem oamenii să înceapă nişte investiţii pe nişte acte care ulterior vor fi declarate ilegale în instanţă", a adăugat Nicuşor Dan.

Consilierul municipal PSD Valeriu Şuhan a spus că există un termen pe care primarul general trebuie să-l respecte şi că opiniile în legătură cu una sau alta dintre situaţiile pe care Nicuşor Dan le consideră a fi nelegale nu contează în faţa legii.

În altă ordine de idei, Nicuşor Dan a menţionat că va face precizările solicitate de prefectul Capitalei, Alin Stoica, pe tema suspendării celor cinci PUZ-uri de sectoare.

"Domnul prefect, prin adresa pe care ne-a adresat-o, a spus că anumite formulări din acele cinci hotărâri de Consiliu pe care noi le-am votat la sfârşitul lunii februarie pot da naştere la interpretări şi a cerut să le precizăm. Asta este tot. În cele zece litigii iniţiate de două ONG-uri, zece judecători de la Tribunalul Bucureşti şi două completuri de câte trei judecători de la Curtea de Apel au spus că hotărârile sunt legale (...). Am avut o şedinţă săptămâna trecută la Instituţia Prefectului. O să facem aceste precizări, ca să fie limpezi pentru toată lumea, dar instanţele, cele pe care le-am menţionat, nu au apreciat că există vreo lipsă de claritate a acestor hotărâri", a precizat primarul general, potrivit Agerpres. 

Știre inițială:

La ora 12:00, începe o ședință a Primăriei Capitalei. Proiectele de pe ordinea de zi sunt: 

1. Proiect de hotărâre privind avizarea "Studiului de oportunitate privind delegarea gestiunii serviciului public de transport local de călători, în regiunea București – llfov, către operatori regionali"

Inițiator – Primarul General al Municipiului București

2. Proiect de hotărâre privind acordarea de mandate speciale Asociației de Dezvoltare lntercomunitară pentru Transport Public București – llfov, pentru delegarea serviciului public de transport local de călători către operatorii regionali

Inițiator – Primarul General al Municipiului București


3. Proiect de hotărâre privind avizarea contractelor de delegare a gestiunii Serviciului Public de Transport, în arealul deservit de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - llfov

Inițiator – Primarul General al Municipiului București


4. Proiect de hotărâre privind aprobarea programului ”Susținem Sectorul Cultural Independent în București”

Inițiator – Primarul General al Municipiului București


Proiect de hotărâre suplimentar: ”Proiect de hotărâre privind constituirea ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ PENTRU GESTIONAREA INTEGRATĂ A DEȘEURILOR MUNICIPALE ÎN MUNICIPIUL BUCUREȘTI”. 

S-a mai vorbit despre sectorul cultural din Capitală, într-o înregistrare explozivă în care se descria cum se fentează absolut tot ce se poate fenta într-un astfel de proiect, scopul fiind doar banii. Însă se pare că proiectul de astăzi nu are avea legătură cu doamna Mureșan, din înregistrare, fiind ceva diferit, pe principiul PNL vs. USR. 

Vezi aici mai mult despre înregistrare și cum se dorea fentarea legii:  Cum împarte USR banii de la Capitală. ”Fentarea dezbaterii publice" şi "trafic de influenţă". Miza: 60.000.000 de lei. Înregistrare VIDEO

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy