Pugilistul român Lucian Bute a primit miercuri o veste extrem de importantă pentru cariera sa.
Antrenorul Stephan Larouche a decis să pună capăt colaborării cu, după mai bine de zece ani, timp în care Lucian Bute și-a apărat de nouă ori titlul mondial.
"Cred că pentru binele lui Lucian este mai bine să mă retrag. El are 34 de ani şi nu mai are multe meciuri de jucat. Cred că trebuie să facă totul pentru a încerca să-şi rezolve problemele care îl fac să nu mai fie pugilistul care era. Inclusiv să schimbe antrenorul", a declarat Stephan Larouche, cu ocazia unei conferinţe de presă, citat de Mediafax.
Antrenorul l-a anunţat pe boxer că a luat decizia în această dimineaţă, cu puţin timp înainte de conferinţă. Însă, potrivit presei canadiene, separarea dintre cei doi era o certidutine de mult timp, mai ales după eşecul din ianuarie al lui Bute în meciul cu Jean Pascal.
Bute și-ar fi dorit să continue cu Larouche
Pugilistul din Pechea a precizat că şi-ar fi dorit să continue cu tehnicianul canadian, dar a adăugat că înţelege decizia acestuia şi îşi va căuta un nou antrenor.
"Încă îmi place boxul. Cred că Lucian Bute nu a spus tot ce era de spus în box", a transmis românul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu