Decizie DEFINITIVĂ a Senatului anti-Traian Băsescu

Biroul Permanent al Senatului a luat, luni, o decizie fermă în ceea ce-l privește pe președintele Traian Băsescu. 

Cu șase voturi "pentru" și două "împotrivă", senatorii au stabilit ca decizia invitării președintelui Traian Băsescu la ceremonia de 150 de ani de la înființarea Senatului să-i aparțină exclusiv lui Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului. Călin Popescu Tăriceanu este cel care a anunțat că a vrut să evite un moment penibil prin invitarea lui Traian Băsescu. El a reiterat decizia. 

"Grupul parlamentar PDL a transmis o scrisoare Biroului Permanent în legătură cu invitarea președintelui Traian Basescu la aceasta sesiune solemnă. La discuțiile care au avut loc pe marginea acestei scrisori, a răspuns domnul președinte Tariceanu, argumentând motivele pentru care domnia sa nu a făcut aceasta invitație. Solicitarea grupului PDL s-a supus la vot și s-a aprobat cu șase voturi pentru și două voturi împotrivă ca în această problema decizia să aparțină exclusiv președintelui Senatului, care, de altfel, a și semnat toate invitațiile care au fost înaintate până acum pentru participanții la această sesiune solemnă", a declarat vicepreședintele Senatului, Cristian Dumitrescu, potrivit hotnews.ro

PDL a iscat un scandal PNL-PSD în Senat din cauza lui Traian Băsescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel