EXCLUSIV  DECIZIE copii doctor Camelia Smicală. Grapini: NU există altă soluție! I-am scris și lui Orban

Andrei Itu / 18 noi 2019 / 14:00 Salveaza PDF Comentarii
Grapini
Grapini

Maria Grapini, europarlamentar PSD, a prezentat o soluție cu privire la cazul medicului român Camelia Smicală căruia statul finlandez i-a luat copiii în anul 2015.

DC News: Cum poate fi soluționată această situație care trenează încă din anul 2015? Cum își poate recupera copiii doctorul Camelia Smicală de la statul finlandez? 

'Ieri am vorbit cu doamna Smicală. Problema este că trebuie luat totul de la capăt. Deși are în custodie copiii, aceștia au fost instituționalizați. Filmulețul din 2015, care arată cum au fost luați cu forța acești copii, este incredibil. Este un abuz. Aceștia au fost și separați, este o traumă de neimaginat.

Din păcate, Camelia Smicală a pierdut un proces la CEDO. Am discutat cu ea și i-am spus că singura soluție pentru a se repatria împreună cu copiii este să înceapă un nou proces în care să solicite acest lucru pentru că ea oricând se poate repatria, dar fără copii. Prin urmare, trebuie să solicite copiii de la acea insituție finlandeză care i-a luat. Nu are altă cale. În data de 7 noiembrie, am făcut o scrisoare amabasadorului român din Finlanda prin care solicitam să mă duc cu scopul de a discuta direct, în calitate de europarlamentar, cu instituțiile finlandeze abilitate. Însă nu am primit un răspuns.

Prin urmare, dacă nu voi primi un răspuns, voi face direct o cerere la insituțiile finlandeze să îmi acorde o întâlnire pe această temă. Dacă nu voi reuși, voi vorbi cu europarlamentarii din această țară să fac o vizită, să discut cu insituțiile de acolo. Mă interesează să aflu de ce nu s-au respectat legile finlandeze. Cred că trebuie o presiune diplomatică puternică. S-a pierdut o șansă pentru că acum Finlanda deține Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene și ar fi trebuit insistat pe acest aspect”, a zis Maria Grapini pentru DC News.

Solicitare către Guvernul Orban

 

”De asemenea, recent, am făcut o scrisoare și către premierul Ludovic Orban. I-am spus că noi, ca stat român, avem cetățeni români, care doresc să vină înapoi în țară, și ar trebui s le acordăm asistență juridică. Doamna Smicală este medic, profesează în Finlanda, are posibilitatea să își întrețină copiii. Mai mult, am înaintat scrisori și către comisarul european pe Justiție, doamna Vera Jurovka. Dânsa mi-a răspuns că această problemă este în subsidiaritatea Comisiei Europene și că statele - România și Finlanda trebuie să rezolve acest caz. 

Soluția este sprijinul din partea statului român și anume să înceapă procedura de repatriere. Pentru a obține copiii din insituția finlandeză trebuie început un nou proces. Este un abuz ceea ce se petrece. Mai mult, copiilor nu li s-a dat voie să vorbească în instanță chiar dacă au vârsta de 12 ani, iar legea finlandeză permite acest lucru. După ce își obține copiii, ar trebui să facă repatrierea pentru că în acest moment, nimeni nu poate lua copiii de la statul finlandez. 

Camelia Smicală și-a pierdut încrederea, răbdarea, nu poți să stai atâția ani în teroare. Am și rugat-o să nu mai facă pași, să nu le mai dea eventuale ocazii statului finlandez, să fie acuzată de încălcarea unor legi finlandeze, ci să se meargă procedural. Răspunsul recent al MAE, al domnului ministru Aurescu, nu mi se pare deloc clar, nici corect. Totuși, vorbim despre niște cetățeni români. Dacă nu se soluționează problema pe căi diplomatice, atunci trebuie urmată calea în justiție și cu asistență din partea statului român.' a spus europarlamentarul PSD, Maria Grapini, pentru DC News.

Amintim faptul că în anul 2015, statul finlandez i-a luat copiii medicului român, Camelia Smicală. De-a lungul timpului, au fost organizate mai multe marșuri de protest în mai multe orașe din țară și din diaspora, prin care se cerea eliberarea copiilor din mâinile insituțiilor finlandeze și înapoierea acestora către mama lor.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27