Decizie CJUE bănci România. Zamfir: MEGA-VICTORIE a lui Piperea

În decizia CJUE (Curtea de de Justiție a Uniunii Europene), dată miercuri într-un caz care se referă la creditele în franci elveţieni, se precizează că banca trebuie să prezinte împrumutatului posibilele variaţii ale cursurilor de schimb valutar şi riscurile contractării unui împrumut în monedă străină.

"Curtea insista in legatura cu obligatia de informare, in sensul ca obliga instanta nationala sa verifice daca consumatorul a fost informat cu privire la toate elementele care pot avea efect asupra intinderii obligatiei sale si care permit acestuia sa evalueze costul total al imprumutului sau.

In acest context, Curtea precizeaza ca institutiile financiare trebuie sa furnizeze imprumutatilor informatii suficiente pentru a le permite sa adopte decizii prudente si in cunostinta de cauza. Aceste informatii trebuie sa priveasca nu numai posibilitatea aprecierii sau a deprecierii valutei in care a fost contractat imprumutul, ci si impactul pe care fluctuatiile cursului de schimb valutar si o majorare a ratei dobanzii la imprumuturile in moneda straina il au asupra imprumutului", se arată în decizia CJUE.

"Imprumutatul trebuie clar informat cu privire la faptul ca, prin incheierea unui contract de imprumut in moneda straina, se expune unui risc de schimb valutar pe care va fi, eventual, dificil din punct de vedere economic sa si-l asume in cazul devalorizarii monedei in care isi primeste veniturile; institutia bancara trebuie sa prezinte posibilele variatii ale cursurilor de schimb si riscurile inerente contractarii unui imprumut in moneda straina, in special in ipoteza in care consumatorul nu isi primeste veniturile in respectiva moneda", se mai arată în hotărârea CJUE.

"In ipoteza in care banca nu si-a indeplinit aceasta obligatie (de informare si avertizare, n.n) si, in consecinta, se poate examina caracterul abuziv al clauzei in litigiu, instanta nationala este obligata sa evalueze posibila nerespectare de catre banca a cerintei de buna credinta si a unui dezechilibru semnificativ intre partile contractului.

Aceasta analiza trebuie efectuata in raport cu momentul incheierii contractului, tinand seama in special de expertiza si de cunostintele bancii in ce priveste posibilele varaitii ale cursului de schimb valutar si riscurile inerente contractarii unui imprumut in moneda straina. Curtea subliniaza ca o clauza contractuala poate implica un dezechilibru intre parti care sa nu se manifeste decat in cursul executarii contractului", mai scrie în decizia CJUE.

[citeste si]

Daniel Zamfir, senator PNL și inițiatorul Legii Dării în Plată, a comentat acest subiect vorbind despre o nouă victorie a avocatului Gheorghe Piperea.

"Inca o mega-victorie a prof Piperea! Dupa sustinerea magistrala a Legii darii in plata in fata judecatorilor CCR, iata ca prof Piperea straluceste din nou in fata Curtii de Justitie a Uniunii Europene!

Daca la decizia CJUE mai adaugam si Rezolutia Parlamentului European din octombrie 2015 in care se vorbeste despre vanzarea de produse financiare inselatoare de catre banci, nicio instanta din Romania nu mai poate ignora dreptul consumatorului consfiintit de CJUE!", a spus Daniel Zamfir.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel