De la 20.000 de euro pentru fiecare român până la decolmatări de bălți. Vezi cu ce promisiuni electorale sunt ademeniți alegătorii

Odată cu începerea campaniei electorale pentru alegerile din nouă decembrie, promisiunile candidaților și formațiunilor politice care luptă pentru locurile din Parlament au început să curgă. Pe lângă promisiunile obișnuite dinaintea fiecărui scrutin – salarii și pensii mai mari, mai puține taxe și impozite, trai de viață mai bun, revitalizarea industriei – întâlnim unele angajamente cel puțin fanteziste pe care candidații sau partidele politice și le iau față de alegători. De Ce News a cules cele mai neobișnuite promisiuni făcute electorilor în prima săptămână de campanie pentru alegerile parlamentare.

Dintre formațiunile politice, PP-DD, conduce detașat la promisiuni fanteziste. Formațiunea condusă de Dan Diaconescu promite 20.000 de euro pentru fiecare român, autostrada Mangalia-Nădlac construită în 10 luni, mărirea tuturor salariilor și pensiilor, TVA de 10% și înghețarea ratelor la bănci timp de un an.

ARD țintește creșterea fondului de salarii cu 50% din creșterea productivității muncii, introducerea „suprafeței de aur” în marile magazine, dedicată produselor românești, creșterea veniturilor bugetare ca procent din PIB, înființarea unei bănci de stat, înființarea unui fond de stabilitate financiară alimentat în special prin contribuțiile băncilor sau folosirea pe scară largă a ajutorului de stat. De asemenea, candidații ARD susțin că vor acorda consiliere juridică gratuită celor care au probleme de natură bancară, care au ajuns la etapa executărilor silite.

USL promite mii de km de autostradă, sute de grădinițe și creșe, campusuri școlare și licee în mediul rural, locuințe sociale, spitale și dispensare noi, 40 de depozite agricole, refacerea sistemului de irigații, împădurirea unor suprafețe extinse, reabilitarea și extinderea sem­nificativă a rețelelor de drumuri, apă, canalizare și electricitate de la țară.

Candidații pentru locurile de senatori sau deputați nu se lasă mai prejos și își iau angajamente care mai de care mai trăsnite pentru a-i convinge pe alegători că le reprezintă interesele și pentru a obține un mandat de parlamentar.

Candidatul ARD Botoşani pentru Colegiul 6, Camera Deputaţilor, Gabriel Alecsandru, promite că din funcția de deputat va decolmata un iaz din satul Urlați, pentru ca alegătorii să aibă unde pescui.

„Din ce am discutat cu oamenii din comună, am observat că s-au saturat de promisiuni în van, o dată la patru ani. Oamenii vor să vadă fapte, că cel care le cere votul vine și după alegeri la ei și stă de vorbă cu ei și face tot ce poate să le rezolve problemele. Vreau ca, odată pentru totdeauna, să rezolvăm problema cu iazul de la Urlați, pentru că văd că nici acum nu s-a întâmplat nimic. Oamenii se plâng în continuare că e colmatat și nu-l pot folosi”, a promis Gabriel-Augustin Alecsandru, care odată cu decolmatarea bălții vrea „să repornească inima României”.

Mașini care nu vor mai ajunge în service-urile auto. De asta se vor bucura botoșănenii dacă Viorel Grigoraș va triumfa în Colegiul 3 pentru Senat. Asta deoarece candidatul USL  se va ocupa personal de refacerea căilor rutiere ce fac legătura între județe.

Candidații PP-DD Constanța la parlamentare promit un nou cod fiscal cu patru taxe în loc de 113, medicamente gratuite şi abrogarea legii care conferă imunitate preşedintelui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel