De ce pun britanicii lapte în ceai

Foto ilustrativ Pixabay
Foto ilustrativ Pixabay

Te-ai întrebat vreodată de ce pun britanicii lapte în ceai? Iată răspunsul.

Britanicii consumă aproximativ 60 de miliarde de căni pe an, adică peste 900 de căni pe an pentru fiecare cetățean, potrivit Organizației pentru ceai și infuzii. 

Istoricii spun că, în Marea Britanie, ceaiul a ajuns pentru prima dată în anii 1650. Atunci, ceaiul a fost servit în cafenelele din Londra ca noutate. Din cauza impozitelor grele impuse de guvernul vremii, ceaiul era o băutură rară. Dar lucrurile s-au schimbat cu timpul.

Thomas Twining a deschis prima ceainărie pentru doamne în anul 1717. Așa, încet, încet, mai multe ceainării au început să apară în Anglia, iar obiceiul de a bea ceai a devenit o normalitate zilnic, conform tea.co.uk.

În anii Imperiului Britanic din India, britanicii au cunoscut și mai bine dragostea pentru ceaiuri. Englezii care au locuit în India au învățat fel de fel de secrete legate de pregătirea ceaiului și, de asemenea, au adus arome speciale în Regatul Unit al Marii Britanii.

Revenind la subiectul nostru, respectiv de ce adaugă britanicii lapte în ceai, răspunsul este unul simplu. Obiceiurile culinare are britanicilor au început să se schimbe în secolul al XVII-lea, când ceaiul a început să fie importat din India. 

De ce pun britanicii lapte în ceașca de ceai 

În acele vremuri, ceștile de porțelan în care era servită această băutură erau atât de delicate încât, din cauza căldurii ceaiului, s-ar fi putut sparge. Britanicii au început să adauge lapte pentru a răci lichidul și a impiedica astfel crăparea sau spargerea ceștilor, potrivit shtiu.ro.

Anii au trecut, dar și astăzi mulți britanici adaugă lapte în cești înainte de a turna ceaiul. 

Nutriționistul Mihaela Bilic are o altă explicație 

„Argumentele din spatele obiceiurilor. De ce englezii pun lapte în ceai? Ca să̆ blocheze efectul taninurilor!”, a transmis Mihaela Bilic în urmă cu ceva timp, explicând:

„Unele obiceiuri sau combinații alimentare par curioase, însă̆ întotdeauna în spatele unei tradiții se ascunde un argument nutrițional real. Taninurile sunt substanțe cu efect antioxidant prezente în ceai, cafea, fructele de culoare închisă̆ și vinul roș̦u. În principiu ele au efecte benefice antioxidante, însă̆ ceaiul negru are un inconvenient: blochează̆ absorbția fierului. O ceașcă̆ de ceai băută în timpul mesei scade cu 10-60% absorția de fier din alimente sau suplimente pe o perioadă de 45 minute. Ceaiul negru este cel mai puternic inhibitor al absorbției fierului, efect pe care ceaiul verde sau cafeaua nu îl are. Cum putem scăpa de acest inconvenient? Punâ̂nd lapte în ceai, după̆ metoda englezească̆.”

„Taninurile se vor lega de proteinele din lapte și în felul acesta fierul rămâne neafectat. Altă̆ soluție ar fi să̆ evităm să̆ bem ceai atunci când consumă̆m produse bogate în fier: carne, pește, ficat, legume cu frunze verzi (spanac, pă̆trunjel)”, mai scria Bilic pe Instagram. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel