Ministrul Dan Şova a declarat, luni seara, la emisiunea Jocuri de Putere de la Realitatea TV, că premierul Victor Ponta a decis propunerea Laurei Codruţa Kovesi la şefia DNA pentru că fostul procuror general are o imagine foarte bună la Bruxelles.
"Kovesi are o imagine foarte bună la Bruxelles, lucru pe care nu mi-l explic dar dacă preţul pentru imaginea României ţinea să punea o persoană în care Bruxelles-ul are încredere (nu îmi pot explica de ce), asta facem. Dar doamna Kovesi trebuie să probeze nişte lucruri: are pe masă nişte dosare fierbinţi, de la Hidroelectrica, de la CNADNR, de la RTAB, dosare însumând aproape 10 miliarde de euro", a declarat Şova, la Realitatea TV.
Premierul Victor Ponta i-a propus, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, pe Laura Codruţa Kovesi şef la DNA şi pe Tiberiu Niţu la conducerea Parchetului General, urmând ca CSM să dea avizul consultativ, pentru ca ulterior președintele Traian Băsescu să semneze investirea acestora la DNA și Parchetul General.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu