De ce nu poate fi Mugur Isărescu premier. Lista scurtă a lui Victor Ponta

În mediile politice sunt avansate trei nume, pe lista scurtă a lui Victor Ponta pentru Palatul Victoria. Ponta va discuta marți seară cu liderii coaliției de guvernare despre o posibilă nominalizare de premier, în cazul în care câștigă scrutinul din 16 noiembrie.

Trei nume au fost vehiculate până în prezent: Călin Popescu Tăriceanu, George Maior și Mugur Isărescu. Atât premierul Ponta, cât și președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, au anunțat că partidul nu va da și premierul și președintele. Deci, dacă Victor Ponta merge la Cotroceni, la Palatul Victoria va fi numit un tehnocrat sau un reprezentant al partidelor aflate în arcul guvernamental, alături de PSD.

Tăriceanu- proiectul ”Refacerea USL”

Un ”tandem” cu Călin Popescu Tăriceanu s-ar puteaînscrie în proiectul lui Victor Ponta de refacere a USL. Nominalizarea lui Tăriceanu ar putea atrage segmente importante din PNL, care se află acum alături de foștii adversari, într-o construcție cu tot mai puține șanse de a ajunge la guvernare și care este dominată de PDL.

Maior, premier tehnocrat

George Maior poate fi considerat un tehnocrat, fiind plecat de 10 ani din PSD. Actualul director al SRI a ocupat mai mult funcții executive, în guvernarea 2000-2004, și nu a ieșit în prim planul vieții politice de partid. Relațiile bune cu partenerii din NATO și reputația sa pe plan extern ar fi utile în momentele tensionate pe plan internațional, care sunt de anticipat din cauza războiului din Ucraina. Ca tehnocrat, este mai ușor de acceptat  ca premier într-o guvernare cu cinci partide, de orientări doctrinare diferite.

Isărescu, magnet electoral pentru turul II

Nominalizarea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, ar atrage electorat din zona nehotărâților, a celor dezamăgiți de clasa politică. Ar fi un avantaj pentru campania lui Victor Ponta, dar este greu de crezut că Isărescu va accepta nominalizarea. În 1999, guvernatorul BNR a primit votul de învestitură pentru un guvern de tranziție, într-un moment de criză instituțională, cu un an înainte de alegeri. Condiția pusă de Isărescu a fost să rămână guvernator BNR: s-a suspendat din funcția de la BNR, dar și-a reluat mandatul după ce a fost învestit guvernul Năstase.

Guvernator și premier, soluție incompatibilă

Din păcate pentru acest scenariu, între timp au apărut legile ANI. Ca să ajungă la Palatul Victoria, Isărescu trebuie să demisioneze ÎNAINTE de la conducerea BNR. Practic, și-ar încheia cariera de bancher, intrând în lumea politică, deoarece până la alegerile din 2016 ar fi numit un nou guvernator, cu mandat de 7 ani.

Update: Unele surse media dau ca sigură participarea lui Florin Georgescu la un guvern  PSD-PUNR-PC-UDMR-PLR, după ce Victor Ponta câștigă alegerile prezidențiale. Cea mai probabilă poziție a lui Georgescu este cea de ministru de Finanțe. Florin Georgescu, viceguvernator BNR, a mai făcut parte dintr-un guvern condus de Victor Ponta, este tehnocrat și este apreciat de foștii colegi din PSD.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy