De Ce nu a fost DEMIS Radu Stroe? Cum răspunde Crin Antonescu

agerpres_7209330
agerpres_7209330

Pe linia demiterilor, în mod logic, premierul l-ar fi putut demite pe ministrul de Interne, Radu Stroe. Însă a fost demis secretarul de stat din MAI. În PSD au fost voci, printre care și cea a senatorului Daniel Savu, care au cerut demisia de onoare a lui Radu Stroe.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, întrebat de ce mai este încă în funcţie ministrul Radu Stroe, după tragicul accident de avion, în urma căruia au murit doi oameni, a răspuns: "Pentru că asta a fost decizia primului-ministru", scrie Mediafax.

El a completat: "În momentul în care PNL va dori să schimbe un ministru, îl va schimba, adică va cere premierului revocarea. Aceasta a fost decizia primului-ministru, în baza raportului pe care vicepremierul Gabriel Oprea l-a făcut şi am fost de accord cu ea".

Despre declaraţia lui Radu Stroe, potrivit căreia regretă faptul că această tragedie a avut loc în mandatul său, Antonescu a spus: "Cred că în astfel de moment, de asta e greu să fii ministru, demnitar, pentru că trebuie să înţelegi că orice declaraţie, orice cuvânt, orice expresie a chipului în asemenea moment de mare emoţie publică sunt importante. Dar asta nu este prima noastră problemă, ci funcţionarea instituţiilor şi respectarea procedurilor".

Preşedintele PNL a mai spus că este important faptul că s-au luat măsuri, apreciind că "demisia unui secretar de stat nu e puţin lucru".

Despre faptul că în acest accident au murit oameni, liderul PNL a răspuns: "Bun, pe logica asta trebuie să demisioneze tot Guvernul şi nu mai avem Guvern niciodată dacă există deficienţe".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel