Iată de ce medicii care au activitate în staţiile de lucru din Antarctica decid să se opereze de apendicită înainte să ajungă acolo.
Apendicectomia este cerință obligatorie pentru toți medicii care-şi petrec iernile în stațiile din Antarctica. Şi asta pentru că odată ce se instalează vremea rece le va fi foarte greu să plece de acolo. „Acest lucru este cauzat de faptul că, de obicei, există un singur medic la stație pe timpul iernii. Evacuarea pentru îngrijire medicală în Australia este imposibilă pentru cel puțin o parte a anului”, se arată într-o postare pe site-ul Programului Antarctic Australian.
Apendicita este o inflamație a unui organ mic atașat de intestinul gros. De regulă, nu este fatală, dar afectează aproximativ 5-9 oameni din 100 în SUA, conform Science Alert. Pentru cei mai mulți expediționari din Antarctica, medicul este disponibil să ajute în caz de apendicită, aşa cum s-a întâmplat într-o situaţie de urgenţă în 1951. Dar dacă medicul însuși este afectat, lucrurile se complică. De aceea, unii doctori își scot apendicele înainte de a merge în Antarctica.
Dar care sunt șansele ca un apendice să se inflameze şi să necesite intervenţie de urgenţă fix în timpul expediţiei? Ei bine, s-a întâmplat de două ori. Şi, de atunci, doctorii sunt precauţi şi fac orice ca să evite o situaţie similară.
Doctorul Serge Udovikoff a trecut printr-o intervenţie chirurgicală, în ultimul ceas, la stația Heard Island, cu puțin mai mult de un an înainte de operaţia lui Starr, în iulie 1950, chiar în toiul iernii antarctice, ceea ce ar putea explica de ce dr. Rec, înlocuitorul doctorului Udovikoff, a fost atât de bine pregătit pentru o astfel de situație.
Dr. Udovikoff s-a gândit, iniţial, să se opereze singur, ceva şocant deoarece nu se cunoștea niciun medic la acel moment care să fi efectuat cu succes o apendicectomie pe el însuși. Cu toate acestea, nu a fost nevoie, până la urmă. Nava HMAS Australia (II) a marinei australiene a fost trimisă pentru a evacua pacientul. Iar lucrurile nu au decurs tocmai bine pentru niciuna dintre persoanele implicate. Condițiile meteorologice nu erau mai bune când Australia (II) a sosit pe Heard Island, dar când a avut loc o pauză rezonabilă, doctorul Udovikoff a fost adus în cele din urmă la bord pentru călătoria către Fremantle”, menționează Naval Historical Society of Australia. După această întâmplare a fost stabilită cerința cu privire la apendicectomie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu