De ce a candidat Cozmin Guşă la şefia FR de Judo

Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a spus, la Cluj-Napoca, în prima sa conferinţă de presă după câştigarea acestei poziţii, că au fost mai multe lucruri care l-au făcut să aleagă acest drum.

Întrebat de jurnalişti ce l-a determinat să candideze la funcţia de preşedinte al FR de Judo, el a zis: Eu am o datorie pentru sportul ăsta şi pentru că băiatul meu este în judo şi pentru că prietenii mei sunt în judo şi pentru că mi-a dat multe satisfacţii mie şi familiei mele. Şi fiind într-o situaţie dificilă Federaţia în momentul ăsta din punct de vedere organizatoric şi financiar, a trebuit să mă implic şi, sigur, voi rezolva foarte repede toate problemele, datoriile, conflictele interne care astăzi nu mai există şi aţi văzut din desfăşurarea Adunării Generale că aceste conflicte interne s-au stins.

Şi în România contează foarte mult, nu uitaţi că am avut medalii olimpice mai mereu, n-am avut la Rio dar o să avem cu siguranţă la Tokyo. Deci şi datoria şi pasiunea, a mai spus Guşă. Vorbind şi despre fiul său, Andrei, a spus că este un judoka bun şi că o să încerce să nu se amestece, din noua sa poziţie, în viaţa lui sportivă, lăsând-o în mâinile antrenorilor.

[citeste si]

Guşă a recunoscut că Andrei şi Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo (IJF), cu care este prieten, sunt doi dintre cei mai importanţi oameni pentru care a făcut acest pas către candidatura la şefia FR de Judo. Este ultimul lui an de juniorat la categoria de 82 de kilograme. De el depinde. Trebuie să vină să se bată. Sunt băieţi de 81 de kilograme la fel de buni ca el sau mai buni ca el şi să fiţi convinşi că arbitrii vor avea grijă să-l trateze la fel sau chiar mai rău decât pe alţi judoka. N-are probleme cu asta. Dar el e un element important pentru care m-am înhămat la toată treaba asta, la fel cum un element important a fost şi Marius Vizer care m-a invitat tot timpul la competiţiile internaţionale şi unde am descoperit rigorile şi spectaculozitatea, a mai spus preşedintele FR de Judo, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel