Scădere datorie guvernamentală. România, loc în UE

Datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat) arată că România ocupă locul cinci în UE la scăderea datoriei guvernamentale. 

Datoria guvernamentală a României se situa, la sfârşitul trimestrului trei din 2017, la 35,7% din PIB, în scădere faţă de nivelul de 36,3% din PIB înregistrat în perioada similară din 2016, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Comparativ cu trimestrul trei din 2016, trei state membre UE au înregistrat în perioada iulie - septembrie 2017 o creştere a datoriei guvernamentale ca raport din PIB, în timp ce în 24 state membre (inclusiv în România) datoria guvernamentală a coborât iar în Letonia a rămas stabilă.

Estonia, pe primul loc. Bulgaria, pe al treilea

Cel mai scăzut nivel al datoriei guvernamentale ca raport din PIB în trimestrul trei din 2017 s-a înregistrat în Estonia (8,9%), Luxemburg (23,4%), Bulgaria (25,6%), Cehia (35,1%) şi România (35,7%), iar cel mai ridicat în Grecia (177,4%), Italia (134,1%) şi Portugalia (130,8%).

În Uniunea Europeană, nivelul datoriei guvernamentale a scăzut de la 82,9% din PIB în perioada iulie - septembrie 2016 până la 82,5% din PIB în trimestrul trei din 2017. În cazul zonei euro, datoria guvernamentală a scăzut de la 89,7% în perioada iulie - septembrie 2016 până la 88,1% din PIB în trimestrul trei din 2017. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel