Daraban (CCIR): Trebuie să identificăm modul în care camerele de comerţ se pot implica în sprijinirea mediului de afaceri

Mihai Daraban alături de vicepreședintele Camerei Internaţionale de Comerţ (ICC), Yassin S. Al-Suroor
Mihai Daraban alături de vicepreședintele Camerei Internaţionale de Comerţ (ICC), Yassin S. Al-Suroor

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a participat, azi, 22 noiembrie, la reuniunea Consiliului General al Federației Mondiale a Camerelor de Comerț (WCF), organizat în Emiratele Arabe Unite de către Camera de Comerț și Industrie  Dubai.

Delegația CCIR a fost întâmpinată de vicepreședintele Camerei Internaţionale de Comerţ (ICC), Yassin S. Al-Suroor, președintele CCIR urmând a avea o serie de întrevederi și discuții cu reprezentanții camerelor de comerț din întreaga lume, precum și cu dl. Hamad Buamim, Președinte al Federației Mondiale a Camerelor de Comerț și Președinte al CCI Dubai.

„Având în vedere contextul mondial în care ne aflăm, participarea Camerei de Comerț și Industrie a României la acest consiliu este mai importantă ca niciodată, mai ales că este primul congres organizat în era Covid. Astfel, dezbaterile vor fi concentrate pe probleme legate de sustenabilitate, logistică, tehnologie și antreprenoriat, dar și pe creșterea economică post-pandemie.

Trebuie să identificăm modul în care camerele de comerț se pot implica în sprijinirea mediului de afaceri pentru a revitaliza comerțul și a accelera procesul de dezvoltare durabilă care să contribuie, în cele din urmă, la redresarea și creșterea economică post-pandemică. De asemenea, trebuie să continuăm promovarea și protejarea conceptului de cameră de comerț, ca entitate intermediară esențială între guverne și mediul de afaceri și între mediul de afaceri și publicul general și să încurajăm cooperarea cât mai activă dintre toate camerele de comerț care fac parte din rețeaua mondială a WCF”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

Președintele CCIR, Mihai Daraban, a fost ales în funcția de membru în Consiliul General al Federației Mondiale a Camerelor de Comerț (WCF), din cadrul Camerei de Comerț Internaționale (ICC), în urma votului exercitat de reprezentanții a peste 100 de state, pentru mandatul 2020-2022.

Ce reprezintă Federaţia Mondială a Camerelor de Comerţ


Federaţia Mondială a Camerelor de Comerţ (WCF) este un organism non-politic şi neguvernamental al Camerei Internaționale de Comerț (ICC). Înfiinţată iniţial în 1951, ca Biroul Internaţional al Camerelor de Comerţ, WCF are ca obiectiv unificarea şi susţinerea reţelei globale de camere de comerţ.

Camera Internaţională de Comerţ (ICC) este cea mai mare organizaţie de afaceri din lume, reprezentând peste 45 de milioane de companii din peste 100 de țări. Interesele mediului de afaceri sunt reprezentate și susținute la nivelul celor mai înalte foruri interguvernamentale, cum ar fi Organizația Mondială a Comerțului, Națiunile Unite sau G20.

Astfel, ICC promovează comerţul internaţional, un management responsabil al afacerii precum şi o abordare globală a reglementărilor de business, printr-un mix de activităţi de promovare şi de stabilire a standardelor. Printre membrii ICC se regăsesc unele dintre cele mai mari companii din lume, IMM-uri, asociaţii de afaceri şi camere de comerţ locale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel