Daniel Zamfir, despre legea dării în plată: Formă clară de presiune a băncilor

Deputatul PNL Daniel Zamfir, unul dintre iniţiatorii legii privind darea în plată, susţine că există o formă clară de presiune a băncilor referitor la acest act normativ.

'Există o formă clară de presiune, pentru că ei transmit practic că nu vor în continuare să îşi asume riscul creditării. (...) Îi anunţ că la principiul de împărţire a riscului nu vom renunţa cu toate presiunile şi ameninţările pe care le vor face băncile', a declarat, marţi, la Senat, deputatul Daniel Zamfir.

El speră ca cererea de reexaminare adresată Parlamentului de preşedintele Klaus Iohannis pentru acest act normativ să fie adoptat de Senat până la sfârşitul lunii februarie. Deputatul PNL a precizat că printre amendamentele pe care le-a formulat la acest act normativ aflat la reexaminare în Parlament se numără cel prin care sintagma 'persoană fizică' este înlocuită cu aceea de 'consumator'.

[citeste si]

'Sintagma 'persoană fizică' este înlocuită cu cea de 'consumator' tocmai pentru a-i exclude de la aplicarea legii pe profesionişti. Profesioniştii sunt, conform Codului civil, persoanele fizice care iau credite pentru dezvoltarea de afaceri. Deci, ca să fie fără echivoc, samsarii imobiliari, dezvoltatorii imobiliari care au luat credite pentru afaceri nu beneficiază de această lege. Darea în plată se aplică tuturor creditelor, inclusiv creditelor de nevoi personale cu ipotecă. Pentru tot ce s-a constituit ipotecă face obiectul dării în plată', a explicat Zamfir.

Cererea de reexaminare a preşedintelui a fost amânată marţi de Comisia juridică şi de Comisia de buget-finanţe, ea urmând să fie inclusă pe ordinea de zi a comisiilor, din nou, săptămâna viitoare. 'Legea privind darea în plată este bine-venită, dar forma adoptată de Parlament, în loc să îi ajute pe cei care au credite imobiliare, riscă să creeze noi dificultăţi, mergând chiar până la imposibilitatea aplicării ei. Terminologia neclară, necorelarea cu legislaţia în vigoare şi crearea unor situaţii de inechitate între beneficiarii legii sunt câteva dintre problemele actului normativ. De aceea, am retrimis astăzi legea spre reexaminare Parlamentului', afirma Iohannis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel