Daniel Funeriu, după ce a pierdut bătălia pentru șefia PMP: Dragă Elena...

Daniel Funeriu a pierdut, sâmbătă, bătălia finală pentru președinția PMP, în fața Elenei Udrea, care a devenit primul președinte ales al formațiunii politice susținute de către președintele Traian Băsescu.

Deși în cursa pentru președinția partidului, inițial, s-au înscris cinci candidați, trei dintre aceștia s-au retras în ziua primului Congres al PMP, organizat, sâmbătă, la Sala A.I. Cuza, la Palatul Parlamentului. În consecință, confruntarea finală s-a dat între Elena Udrea și Daniel Funeriu.

Citește și Cristian Diaconescu, candidat la Președinție: NU a existat o discuție cu Traian Băsescu

Doi dintre candidații la șefia PMP care s-au retras, președintele PMP Dâmbovița, Adrian Rădulescu, și Gelu Vișan, au anunțat că o susțin pe Elena Udrea, în timp ce al treilea candidat retras din competiție, Adrian Papahagi, a anunțat că îl susține pe Daniel FUneriu.

În urma votului delegaților PMP, Elena Udrea a devenit liderul formațiunii politice, obținând 742 de voturi. Daniel Funeriu a întrunit doar 209 voturi.

"Sunt și eu foarte emoționat. Vreau să vă mulțumesc pentru voturile pe care mi le-ați acordat. Este și pentru mine o responsabilitate. Începând de astăzi avem un singur obiectiv: președinția României în noiembrie 2014. Niciunul dintre cei 209 membri ai acestui partid (sic!), ai acestui congres care m-au votat, niciunul nu trebuie să lipsească la apelul partidului pentru a câștiga președinția partid... (sic!) României în iarnă. Dragă Elena, îți doresc mult succes! Așa cum am spus în finalul discursului meu, întotdeauna, oriunde, veți putea conta pe mine cu fruntea sus. Succes!", a fost discursul fostului ministru al Educației, Daniel Funeriu, după anunțarea rezultatelor obținute pentru șefia PMP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel