Daniel Fenechiu, despre strategia PNL și a lui Klaus Iohannis privind alegerile parlamentare

Daniel Fenechiu  Foto: Facebook
Daniel Fenechiu Foto: Facebook

Klaus Iohannis și PNL vor face front comun pentru a paraliza legea care ar permite PSD să amâne alegerile parlamentare, a declarat  la RFI liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu.

Daniel Fenechiu asigură că alegerile parlamentare vor avea loc în decembrie: ”Nu știu cine a stabilit cifra de patru mii, că din câte știu, domnul Ciolacu nu e vreun epidemiolog laureat cu Nobel, ca să stabilească care este pragul de la care se întâmplă sau nu ceva. Pe de altă parte, nimeni nu poate să-mi garanteze că în februarie sau martie, situația epidemiologică va fi mai bună decât este astăzi”, a declarat Daniel Fenechiu la RFI.

”În momentul de față, avem o lege care a fost contestată la CCR și contestația a fost respinsă. Potrivit textului constituțional, președintele are zece zile, calculate din 14, în care poate să o promulge sau să o retrimită în Parlament, printr-o cerere de reexaminare. Dacă coroborăm declarațiile în care președintele spune că alegerile trebuie să se desfășoare pe 6 decembrie, că România are nevoie de stabilitate, cu situația concretă, personal, nu am nici un dubiu că președintele va retrimite legea în Parlament.

Bănuiesc că se va întâmpla asta undeva în data de 23, că nici președintele nu cred că se va grăbi. Pe 23 octombrie va veni legea în Parlament. Eu cred că oricât s-ar grăbi cei de la PSD-ALDE, nu vor reuși mai repede de șase-șapte zile să o treacă prin ambele Camere, poate va dura chiar mai mult. Urmare a acestei treceri prin Camere, cererea de reexaminare respinsă, cum anticipez că ar trebui să se întâmple, în raport de furia cu care PSD-ul se agață de ideea amânării alegerilor, ar ajunge din nou la președinte, când din nou poate fi generat un incident, adică o nouă atacare la CCR, strict pe aspectele care se regăsesc în cererea de reexaminare, ceea ce ar însemna undeva între o lună și șase săptămâni de zile. Șase săptămâni de zile înseamnă peste data de 6.

O lună înseamnă cu puțin înaintea datei de 6 (...). Legea nu este încă în vigoare și mai există încă remedii prin care această lege poate fi paralizată, ca să nu intre în vigoare până la data organizării alegerilor”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel