Daniel Constantin: L-am șantajat pe Tăriceanu. Nu am fost de acord cu acest om pe liste

Călin Popescu Tăriceanu a spus că Daniel Constantin l-a şantajat în legătură cu depunerea listelor ALDE la alegerile parlamentare, aceasta fiind prima sincopă a relaţiei dintre cei doi.

Daniel Constantin a spus că se poate spune că l-a șantajat, dintr-un anumit punct de vedere, pe Călin Popescu Tăriceanu. Mai exact, el a zis că a vrut să pună oameni buni pe listele pentru parlamentare.

[citeste si]

"Dacă domnul Tăriceanu numește șantaj... înseamnă că da, l-am șantajat. Cu ce l-am șantajat? L-am șantajat în a susține oameni de calitate pe listele pentru parlamentare. Noi am avut o prevedere în statut ca toate listele pentru parlamentare să fie semnate de cei doi copreședinți.

Nu am fost niciodată de acord să promovăm oameni, chiar dacă uneori se mai fac și concesii, care nu corespund profilului pe care noi vrem să-l punem în politică. La momentul acela, i-am propus domnului Tăriceanu să nu ne mai punem noi primii pe liste, adică să nu mai tragem noi partidul, ci să-l împingem. I-am propus ca eu să fiu pe locul trei la Camera Deputaților, iar el, pe locul doi, la Senat. Nu s-a acceptat acel lucru.

I-am zis: 'ok, dar nu sunt de acord cu anumiți oameni'. Eu l-am susținut pe domnul Sorin Cîmpeanu. Am propus și pe un alt rector în detrimentul domnului Daniel Barbu. Aici este durerea cea mai mare a domnului Tăriceanu. Daniel Barbu este un om de valoare, dar am considerat că după experiența de la primărie, nu este indicat. Au fost și alte cazuri, de exemplu, cu Tudor Ionescu", a zis Daniel Constantin la "Jocuri de putere", la Realitatea TV.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy