Mihai Cristescu, liderul ALDE Buzău, a participat duminică la ședința Delegației Permanente.
Contactat de DC News, Mihai Cristescu a transmis un punct de vedere vizavi de cele întâmplate în ultima perioadă la ALDE. Am vrut să aflăm cum se vede scandalul din ALDE, de la nivel central, în plan local.
"Scopul acestei întâlniri de duminică a fost acela de a decide data viitorului Congres în care ALDE să-și aleagă o conducere unică, conform Statutului rezultat și votat în urma fuziunii PLR-PC. Din presă am aflat și noi, cei de la Buzău, că la nivel central ar exista divergențe cu privire la data convocării Congresului. Din aceste motive, săptămâna trecută, la sediul filialei ALDE Buzău, a avut loc o ședință a Delegației Permanente unde au fost discutate o serie de probleme organizatorice, prezentarea raportului de activitate a fiecărei organizații locale până la sfârșitul anului 2016 și măsurile ce se impun pentru remedierea disfuncționalităților ce au existat în timpul alegerilor parlamentare. În acest context a fost luat în discuție și subiectul legat de oportunitatea convocării Congresului ALDE la nivel national la sfârșitul lunii aprilie 2017", ne-a spus liderul ALDE.
"Având cvorumul necesar Delegația Permanentă ALDE Buzău a hotărât în unanimitate convocarea Congresului ALDE la nivel central la sfârșitul lunii aprilie 2017, hotărâre ce a fost transmisă către secretariatul general ALDE. Menționăm faptul că la Buzău nu există nici un fel de discuții legate de apartenența membrilor noștri la vreun grup (PLR-PC) deoarece cu toții suntem membri ALDE", a mai zis Mihai Cristescu pentru DC News.
Plecarea lui Daniel Constantin din sala unde a avut loc ședința de duminică
Daniel Constantin a boicotat ședinţa în care se stabilea data Congresului pentru alegerea președintelui unic, susținând că nu acceptă ca deciziile să se ia de oameni din afara partidului. După ce a stabilit data alegerilor pe 21 aprilie, Călin Popescu Tăriceanu i-a adus o serie de acuzaţii extrem de grave copreședintelui partidului, afirmând că Daniel Constantin l-a șantajat la depunerea listelor la parlamentare.
[citeste si]
"În ceea ce privește incidentul petrecut la București, considerăm că gestul domnului copreședinte Daniel Constantin și al apropiaților săi este un gest luat la furie și în pripă, iar eu personal nu am crezut că se poate întâmpla acest lucru. Am fost foarte mulți ani "avocatul apărării" (ca lider de sindicat) și întotdeauna am crezut că orice negociere poate avea în final rezultatul scontat. Suntem un partid tânăr care a trecut examenul maturității de curând intrând în Parlament și la guvernare. Ar fi păcat ca oamenii care ne-au acordat votul să regrete acest lucru văzându-ne cum punem în față interese personale sau de grup și nu ideea de a continua drumul sau calea pe care am pornit conform statutului pe care cu toții l-am aprobat în Congresul de Fuziune. Dar cum în politică nu poți spune "niciodată", filiala ALDE Buzău consideră că se vor găsi până la urmă soluții care să conducă la readucerea corabiei ALDE pe făgașul normal", ne-a mai spus Mihai Cristescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu