Daniel Barbu: Liderii PDL și-o asumă pe Thatcher din ignoranță. Thatcher nu poate fi o eroină pentru liberali

margaret
margaret

Politologul Daniel Barbu, ministru al Culturii, a declarat pentru DeCe News că PNL nu dorește să fie asociat cu thatcherismul. Strategia PDL este ridicolă, dovedind ignoranță. Margaret Thatcher e tot ce poate fi mai diferit de curentul popular european, de creștin-democrația asumată de PDL, spune prof. Barbu. Dacă Thatcher a tăiat salariile, le taie și Boc, aceasta e justificarea lor. Sunt ignoranți, conchide politologul.

Baroneasa Margaret Thatcher, care a avut parte astăzi de funeralii naționale, simbolizează pentru mulți politicianul de dreapta care a relansat economia țării sale, a schimbat istoria europeană și a redat Marii Britanii statutul internațional.  Liderii PDL și-au asumat, în declarații publice, modelul Thatcher. PNL a fost mai discret în ceea ce privește asocierea cu Thatcher, iar unii analiști consideră că, astfel, a pierdut ocazia de a-și atrage electoratul de dreapta, pe care îl dispută cu PDL.

-Evenimentele de la Londra readuc în atenție o întrebare: de ce nu se raportează PNL la politicile de dreapta promovate de Margaret Thatcher?

-PNL apreciază rolul pe care Margaret Thatcher l-a avut pe plan internațional, mai ales în ceea ce privește căderea comunismului, alături de Helmuth Kohl, Ioan Paul al II-lea, Ronald Reagan. Astfel, a câștigat simpatia noastră. Omul politic Thatcher, ca exponent al neo-liberalismului britanic nu are legătură cu național-liberalismul reprezentat de PNL. Liberalismul românesc clasic vrea să adune națiunea în jurul unor mari proiecte naționale, dă o mare importanță statului național, care rămâne titularul acestor mari proiecte. Astfel,  păstrează o distanță față de neo-liberalism. Margaret Thatcher nu poate o eroină pentru liberali.

-De ce?

-Dreapta e complexă și complicată. Sunt diferite nuanțe, diferite curente de dreapta. Într-un interviu celebru din 1984, Thatcher a spus că nu există ceva numit societate. Avem individul, a cărui libertate trebuie apărată și statul. Între acești poli nu a enimic. Ea a avut o filozofie politică riguroasă, cu care nu putem fi de acord. A încercat să elimine toate formele de solidaritate tradiționale, de la cele care acționau în Marea Britanie din feudalism, până la cele moderne, introduse după război. A divizat națiunea, cu efecte care merg în timp, iată peste  teri decenii. Iată, la moartea sa se spune că Britania cu un ochi râde și un ochi plânge.

-Care e doctrina Thatcher?

-E un raționament elementar: fiecare să-și ia soarta în mâini. Singurul criteriu de judecare a succesului în viața publică: produci ceva, faci bani? Cei care nu se descurcă, să nu fie sprijiniți. Ai succes, bine, nu, ghinionul tău! Era de confesiune metodistă, și poate asta și-a pus amprenta asupra fiolozofiei: dacă ești menit să ai succes, așa a vrut Dumnezeu, dacă nu , asta e, nu putem interveni. Evident că nu putem îmbrățișa o astfel de filozofie, avem rădăcini istorice, iar în România sunt numeroase rețele de solidaritate socială, de la familie până la marile sisteme de pensii, asigurări, protecție socială. Trăim în acest sistem din 1920, așa că nu dau șanse thatcherismului la noi.

-PDL și-a asumat politicile neo-liberale. Boc ajustat sistemele sociale, la fel ca Thatcher...

-Au preluat mecanic câteva fraze, ca justificare. Dacă a tăiat Thatcher, taie și Boc. Thatcher e tot ce poate fi mai diferit de curentul pupular. Șefii PDL au asumat politicile lui Thatcher din ignoranță. Democrația creștină, de la care se revendică, înseamnă intervenție, înseamnă principiul subsidiarității, adică intervenții pe diverse paliere între individ și stat. E cu totul altceva. Nu au legătură, decât dacă ești lipsit de cultură politică și vrei să-ți creezi o identitate, fără fundament.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel